Copil de 9 ani, găsit MORT la locul de joacă

Narcis Popa |
Data publicării:

Un copil de nouă ani a fost găsit, sâmbătă seara, mort într-un loc de joacă din Făgăraș, județul Brașov. Polițiștii și procurorii au deschis în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Potrivit IPJ Brașov, polițiștii au fost sesizați, sâmbătă seara, în jurul orei 20.26, printr-un apel la 112, despre faptul că într-un loc de joacă din Făgăraș se află un copil, în vârstă de 9 ani, în stare de inconștiență.

La fața locului s-a deplasat un echipaj medical, care a încercat să îl resusciteze pe copil, însă fără succes.

Cadavrul a transportat la spital în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.

„În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de <ucidere din culpă>, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel