Corina Crețu: "Suntem la o absorbție a fondurilor europene de 28 la sută"

Alexandra Steoleaca |
Data publicării:
Corina Cretu Facebook
Corina Cretu Facebook

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a declarat, vineri, la Zalău, că România are actualmente un grad de absorbţie al fondurilor europene, pe fondul de dezvoltare regională şi fondul de coeziune, de circa 19-21%, respectiv 28% dacă se iau în considerare şi plăţile directe din agricultură.

Corina Creţu a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că instabilitatea administrativă din ultima perioadă a îngreunat atragerea fondurilor europene în cazul României.

"Din păcate, pentru perioada 2014-2020 implementarea pe teren merge foarte lent. Am lucrat cu cinci guverne, opt-nouă miniştri ai Transporturilor. Această instabilitate administrativă a afectat foarte mult atragerea fondurilor europene. Suntem la o absorbţie, privind fondul de dezvoltare regională şi fondul de coeziune, pe care eu le coordonez, undeva între 19 şi 21%, cu tot cu agricultură, care sunt plăţi directe 28% şi gândiţi-vă că suntem în al cincilea an al exerciţiului bugetar de şapte ani. (...) Cred că organizarea administrativ-teritorială de acum îngreunează foarte mult absorbţia fondurilor europene", a precizat comisarul european.

Corina Creţu a adăugat că deşi proiectul european este în ultima perioadă atacat, România nu-şi poate permite un alt drum decât acela pro-european.

Proiectul european, cel mai atacat



"Proiectul european este cel mai atacat în această perioadă, în primul rând din Vest, dar şi de unele ţări din Estul european, care din dorinţa de a-şi ascunde propriile neîmpliniri o blamează şi fac din Uniunea Europeană un ţap ispăşitor. (...) România nu-şi poate permite luxul de a se gândi la un alt drum decât acela pro-european, iar apartenenţa la Uniunea Europeană, care a adus 70 de ani de pace pe continentul european, care a adus 45 de miliarde de euro, deci vedem solidaritate inclusiv în termeni financiari, care a adus programele Erasmus pentru tineri, posibilitatea de a munci, de a călători, toate aceste lucruri trebuie explicate şi trebuie explicate mai ales generaţiilor tinere", a menţionat aceasta.

Comisarul european pentru politică regională a subliniat faptul că pe viitoarea perioadă de programare, România ar putea primi cu 13% mai multe fonduri europene decât în perioada 2014-2020, dacă propunerea Comisiei Europene va fi adoptată de către Parlamentul European şi de Consiliul Uniunii Europene, pentru că negocierile sunt blocate în prezent.

Printre noutăţile viitoarelor regulamente propuse de Comisie se numără 80 de măsuri de simplificare radicală a birocraţiei privind absorbţia fondurilor europene, respectiv propunerea ca minim 10% din bugetul Programului Operaţional Regional să fie alocat direct în administrare oraşelor şi localităţilor mici, a precizat Corina Creţu.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel