Corlăţean: Am aflat din presă despre desemnarea a 12 ambasadori; nu accept ca Parlamentul să fie tratat ca o cutie poştală

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Preşedintele Comisiei de politică externă a Senatului, Titus Corlăţean, a declarat că nu va demara audierile în Comisiile de specialitate în cazul celor 12 ambasadori propuşi, până când nu va exista "o discuţie directă" cu reprezentanţii Administraţiei Prezidenţiale şi Ministerului Afacerilor Externe, pentru ca, de acum înainte, să fie respectate regulile "cooperării loiale" între instituţii, iar parlamentarii să nu mai afle din presă despre revocarea şi desemnarea unor ambasadori.

"În săptămâna care se încheie, practic s-a încheiat, am fost într-o misiune externă cu mandat european şi, în timpul misiunii, am aflat, oarecum întâmplător, din presa română, despre decretele semnate de preşedinte pentru rechemarea a zece ambasadori şi despre decretele de desemnare a altor 12 noi ambasadori la propunerea Ministerului Afacerilor Externe. (...) Nu am fost informat, aşa cum ar trebui să impună o anumită practică instituţională bazată pe curtoazie instituţională şi pe cooperarea loială a instituţiilor, nu am primit o notificare scrisă, o informare din partea Ministerului de Externe, în prealabil informaţiilor ajunse în presă.

Nu apreciez această modalitate neinspirată care decurge din modul de gestiune de la nivelul Cabinetului sau Oficiului preşedintelui României care gestionează aceste aspecte şi conexat cu competenţele Ministerului de Externe. Nu cred că aceasta este modalitatea instituţională de cooperare ca membrii Comisiilor parlamentare de politică externă şi, în anumite cazuri, cei ai Comisiilor pentru comunităţile de români din afara ţării, Comisiile parlamentare de specialitate care audiază candidaţii pentru poziţia de ambasador, să afle întâmplător din presă", a precizat, duminică, Titus Corlăţean, pentru AGERPRES.

Corlăţean: Am aflat din presă despre desemnarea a 12 ambasadori



Potrivit senatorului PSD, "Parlamentul trebuie respectat" în acord cu "competenţele sale" şi e necesară "închiderea acestui tip de funcţionare neinspirată din punct de vedere instituţional".

"Acesta este motivul pentru care voi solicita, atât la nivelul consilierilor prezidenţiali care se ocupă de relaţiile externe, cât şi al conducerii Ministerului de Externe să vină, la Senat, şi să avem o discuţie pe modul de gestiune instituţională în astfel de situaţii, cu cei doi preşedinţi de Comisii pentru politică externă (de la Senat şi de la Camera Deputaţilor), în primul rând.

Nu voi convoca audierea acestor ambasadori până când această discuţie instituţională nu are loc, până nu clarificăm din nou, pentru că au mai fost astfel de episoade, în anii anteriori, pe care am crezut că le-am depăşit printr-un alt tip de cooperare care a funcţionat corect până când, iată, ne lovim din nou de această chestiune prost gestionată şi e necesar să clarificăm şi să închidem acest tip de funcţionare neinspirată din punct de vedere instituţional.

După ce vom clarifica aceste aspecte şi stabilim necesitatea respectării regulilor corecte, atunci da, împreună cu doamna Biro Rozalia, preşedintele Comisiei de politică externă a Camerei Deputaţilor, vom recurge la paşii procedurali corespunzători, fireşti în astfel de situaţii, vom convoca comisiile pentru audierea candidaţilor de ambasadori", a explicat Corlăţean.

Corlățean: „Nu accept ca Parlamentul să fie tratat ca o cutie poştală“



Titus Corlăţean îşi doreşte ca Parlamentul să fie informat, în prealabil, oficial, instituţional, pentru că nu poate să accepte ca Legislativul "să fie tratat ca o simplă cutie poştală".

"Până nu clarificăm acest lucru, nu voi face această convocare, cu atât mai mult cu cât nu am primit până la această oră adresele oficiale de la Ministerul Afacerilor Externe de desemnare a noilor ambasadori. Noi nu putem fi puşi, precum o cutie poştală, în faţa unei situaţii în care aflăm din presă, parlamentarii din structurile specializate pentru audierea ambasadorilor află din presă despre desemnarea de noi ambasadori. Aceste Comisii trebuie să acorde avize consultative care pot fi favorabile sau nefavorabile, dacă prestaţia celor propuşi este proastă.

Deci avem o competenţă legală foarte bine definită şi, personal, nu pot să înţeleg şi nici nu pot să accept ca Parlamentul să fie tratat ca o simplă cutie poştală, fără să fie informat oficial, instituţional, în prealabil diseminării din presă a acestor informaţii. Deci nu va exista niciun fel de audiere înainte de clarificarea printr-o discuţie foarte directă cu reprezentanţii celor două instituţii în sensul ca de acum înainte, în practică, să fie respectate regulile cooperării loiale între instituţii", a adăugat Corlăţean.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretele de rechemare în ţară a zece ambasadori, printre care Ion Jinga, reprezentant permanent al României pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite de la New York.

Tot vineri, mai multe propuneri de ambasadori ai României au fost înaintate de Ministerul Afacerilor Externe, printre care pentru Republica Moldova, Ucraina, ONU.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel