Astfel, aceasta s-a deplasat individual la spital pentru recoltarea probelor care au confirmat prezenţa coronavirusului.
"Prin personalul de specialitate, DSP a demarat de urgenţă ancheta epidemiologică, deplasându-se la Spitalul de Boli Infecţioase 'Victor Babeş' (unde i s-au recoltat probele de laborator femeii, n.r.), pentru a obţine primele informaţii în vederea stabilirii contacţilor. Ancheta se află în desfăşurare. Ea a intrat în ţară înainte să se impună măsurile de siguranţă", a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Timiş, Cornelia Bubatu.
Potrivit acesteia, DSP Timiş a luat la cunoştinţă vineri după-amiaza despre pozitivarea testului pentru COVID-19 efectuat de către Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" Timişoara unei femei de 38 ani, care a vizitat localitatea San Giovanni Bianco, la 30 km de Bergamo, în perioada 19-20 februarie.
"Din informaţiile noastre, începând cu data de 25 februarie, persoana în cauza a prezentat subfebrilităţi şi tuse rară, iar în 27 februarie s-a prezentat în Ambulatoriul Spitalului de Boli Infecţioase 'Victor Babeş'. A fost consultată şi i s-a făcut testul pentru gripa sezonieră, care a ieşit negativ. Totodată, i s-au recoltat probe pentru testarea COVID-19, având în vedere istoricul de călătorie relativ recent în Italia, ulterior fiind lăsată la domiciliu. Astăzi, au fost prelucrate probele pentru testarea COVID-19 şi rezultatul a fost pozitiv. DSP Timiş a anunţat Serviciul 112 în vederea transportului persoanei în cauză, în condiţii de siguranţă, la Spitalul de Boli Infecţioase 'Victor Babeş', conform metodologiei. Din primele informaţii obţinute de la pacientă, aceasta locuieşte singură", a explicat Cornelia Bubatu.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News