Coronavirus. Bilanţ negru în Franţa: 231 de noi decese provocate de COVID-19

Andreea Cosma |
Data publicării:

Autorităţile franceze din domeniul sănătăţii au raportat, miercuri, 231 de noi decese din cauza coronavirusului, condiţii în care numărul total al morţilor în Franţa a ajuns la 1.331, transmite Reuters.

Aceste noi decese reprezintă o creştere zilnică de 21%, o tendinţă uşor încetinită faţă de ultimele două zile, în timp ce Franţa a pătruns în cea de-a doua săptămână de izolare la domiciliu.

Aceste date reprezintă doar mortalitatea înregistrată în spitale, însă autorităţile au precizat că în curând vor putea adăuga şi mortalitatea din azilurile şi sanatoriile de bătrâni, fapt care ar putea avea ca rezultat o creştere considerabilă a mortalităţii puse pe seama COVID-19.

În cadrul unei conferinţe de presă, şeful Direcţiei Generale pentru Sănătate (DGS), Jerome Salomon a mai precizat că numărul de cazuri a crescut la 25.233, cu aproape 13% mai mult în ultimele 24 de ore.

Conform lui Jerome Salomon, 2.827 de oameni se aflau în stare gravă, la terapie intensivă, cu 12% mai mult faţă de marţi. În aceste condiţii, mai mult de o treime dintre cele 8.000 de paturi echipate cu aparate de ventilaţie, de care dispun spitalele franceze, sunt deja ocupate.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel