„În situațiile familiilor care au un copil sau mai mulți copii cu dizabilități și care se află în contextul nefericit ca ambii părinți să fie bolnavi și să necesite spitalizare în regim de urgență, iar copilul este asimptomatic sau este sănătos și, foarte important, nu există niciun fel de alternativă în familia restrânsă, în familia lărgită, la rude, la cunoștințe, în cercul de prieteni, și la solicitarea părintelui, Direcția de Protecție a copilului poate veni în ajutor și poate prelua copilul pentru o perioadă determinată de timp”, a declarat Mădălina Turza, președintele Autorității pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții.
Măsura se poate aplica și în cazul copiilor fără dizabilități
„Aceasta nu este o procedură excepțională, ea a existat dintotdeauna la nivelul Direcțiilor de Asistență Socială și Protecție a Copilului, pentru acele situații în care creșterea și îngrijirea unui copil în familie nu mai era posibilă”, a completat Mădălina Turza.
După ce DGASPC preia un copil aflat într-o astfel de situație, el va fi cazat într-un spațiu special de izolare și nu va sta alături de ceilalți copii aflați în sistemul de protecție socială. Cei de la DSP ar trebui să se ocupe de testarea lor. Copiii rămân în aceste spații 14 zile și, dacă testele ies negative, sunt mutați în alte zone care aparțin sistemului de protecție, relatează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News