Coronavirus. China a început testarea unui vaccin

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

În China s-a început testarea unui vaccin împotriva virusului COVID-19.

China a început prima testare clinică a unui vaccin împotriva noului coronavirus, în contextul în care mai multe ţări fac eforturi pentru a descoperi un mijloc de a combate agentul patogen, relatează AFP.

Un număr de 108 voluntari, împărţiţi în trei grupuri, au primit vineri primele injecţii, a relatat astăzi cotidianul de limbă engleză Global Times. Cu vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani, toţi sunt originari din oraşul Wuhan, unde Covid-19 a apărut pentru prima dată în decembrie înainte de a se răspândi în străinătate.

Duminică, o sursă implicată în aceste teste a confirmat pentru AFP, sub rezerva anonimatului, începerea experimentelor.

Autorităţile sanitare din toată ţara au dat undă verde la efectuarea de teste pe om la 17 martie, ziua în care omologii lor americani au anunţat primul test cu vaccin împotriva Covid-19 la Seattle pe 45 de voluntari adulţi.

Voluntarii chinezi care participă la teste vor fi monitorizaţi timp de şase luni. În prezent, nu există niciun vaccin sau tratament aprobat contra noului coronavirus, care a ucis până în prezent peste 14.000 de oameni în întreaga lume, relatează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel