Coronavirus în Italia. Guvernul a adoptat un decret de 25 de miliarde de euro pentru sprijinirea familiilor şi firmelor

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Guvernul italian a adoptat astăzi un decret care conţine măsuri în valoare de circa 25 de miliarde de euro pentru a sprijini familiile şi firmele afectate de pandemia de COVID-19, dând asigurări că noi măsuri vor fi luate în aprilie, relatează AFP.

Potrivit ministrului Economiei şi Finanţelor, Roberto Gualtieri, Roma va injecta astfel lichidităţi în sistemul financiar, fără a preciza suma, şi speră, datorită unui efect de levier, să obţină un "flux" de 340 de miliarde de euro suplimentare în favoarea gospodăriilor şi companiilor.

Concret, din cele 25 de miliarde de euro, "peste 10 miliarde vor fi destinate sprijinirii locurilor de muncă şi angajaţilor", a spus el într-o conferinţă de presă la sfârşitul consiliului de miniştri.

„Nimeni nu trebuie să îşi piardă locul de muncă”, a declarat el.

 

Italia „mizează pe fonduri europene” 

 

O altă parte importantă din această sumă, de 3,5 miliarde de euro, va fi destinată sistemului sanitar naţional şi protecţiei civile, aflate în prima linie în lupta împotriva epidemiei, care a făcut deja peste 1.800 de morţi în Italia, ţara cea mai afectată din Europa.

Gualtieri nu a precizat nici sumele prevăzute pentru a finanţa amânarea plăţii de taxe, impozite şi diverse contribuţii, dar nici cele pentru a susţine diferite sectoare economice.

Ministrul Economiei şi Finanţelor a subliniat totuşi că Italia „mizează pe fonduri europene” pentru decretul care va fi adoptat în aprilie.

 

Giuseppe Conte: „Nimeni nu va fi abandonat”

 

Premierul Giuseppe Conte a ţinut la rândul său un scurt discurs, în care a încercat să ridice moralul populaţiei anunţând măsuri economice.

„Nimeni nu va fi abandonat”, a dat el asigurări, adăugând că „putem fi mândri că suntem italieni, împreună vom reuşi”.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel