„În contextul evoluției situației epidemiologice determinată de răspândirea COVID-19, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat luni, 16 martie a.c., decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României pentru 30 de zile, măsurile adoptate regăsindu-se în anexa la acest comunicat. Până astăzi (luni - n.red.), pe teritoriul României, au fost confirmate 168 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cei 168 de cetățeni care au contactat virusul, 9 sunt declarați vindecați și au fost externați", potrivit GCS.
De la ultima informare, au fost confirmate 10 cazuri noi, după cum urmează: 4 în București, 2 în Ilfov și câte unul în Constanța, Teleorman, Neamț și Mureș.
Toate persoanele nou confirmate pozitiv la COVID-19 sunt fie contacți ale unor cazuri pozitive, fie persoane aflate în carantină. Cele 10 persoane au vârsta cuprinsă între 21 de ani și 63 de ani.
„Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3.078 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 14.845 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.708 teste. Dintre acestea, 3.540 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19. Testele au fost prelucrate în 7 unități sanitare din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Iași și Constanța", conform sursei menționate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News