PSD a anunţat că Aplicaţia COVID-19 Lockdown Tracker pentru monitorizarea persoanelor aflate în izolare impusă sau carantină este finalizată. Social democratul Alexandru Petrescu, în colaborare cu un grup de specialişti din sectorul românesc de securitate cibernetică, au pus-o la punct şi sunt gata să o ofere gratuit instituţiilor statului român.
„Aplicaţia facilitează o înregistrare uşoară a elementelor biometrice, a elementelor de geolocaţie şi printr-un algoritm de inteligenţă artificială permite structurilor statului să apeleze, să interogheze, să solicite validare de prezenţă la domiciliu a tuturor celor ce trebuie să se afle la domiciliu. Toate informaţiile sunt salvate pe servere ce aparţin statului român în deplină conformitate cu legea", a declarat Alexandru Petrescu.
Instrumentele digitale „smart quarantine", utilizate cu succes de către guvernele europene
Aplicaţia este disponibilă atât pe IOS, cât şi pe Android și facilitează o monitorizare digitală a persoanelor ce trebuie să se afle la domiciliu.
Aplicaţia este în acest moment în stadiu de test. Instrumentul digital va deveni pe deplin disponibil şi operaţional după predarea şi implementarea codului sursă de către structurile guvernamentale MAI, Poliţie, Poliţie locală, Jandarmerie, MAPN, precum şi structuri ale administraţiei locale şi centrale.
Instrumentele digitale „smart quarantine" sunt deja utilizate cu succes de către guvernele europene, precum cele din Polonia şi Cehia, şi pot permite o relaxare controlată a restricţiilor şi o repornire graduală a activităţii economice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News