Coronavirus. O minoră de 12 ani a murit în Belgia, unde sunt 12.775 de cazuri de COVID-19

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

O adolescentă în vârstă de 12 ani a decedat în Belgia din cauza COVID-19, un caz extrem de rar, au anunţat marţi autorităţile medicale belgiene, care au prezentat bilanţul zilnic al pandemiei, transmit AFP şi cotidianele Le Soir şi La Derniere Heure.

''Este un eveniment foarte rar, dar care ne-a bulversat'', a declarat Emmanuel André, purtător de cuvânt al autorităţilor medicale federale belgiene.

Este prima dată când este raportat decesul unui copil din cauza noului coronavirus în Belgia, unde 705 persoane au murit ca urmare a infectării cu SARS-CoV-2.

Centrul naţional de criză al guvernului belgian a anunţat marţi la prânz 876 de noi cazuri de contaminare cu noul coronavirus, ceea ce aduce la 12.775 numărul persoanelor bolnave de COVID-19. Dintre noile cazuri, 467 provin din Flandra, 203 din Valonia şi 189 din Bruxelles.

În ultimele 24 de ore în Belgia şi-au pierdut viaţa încă 98 de persoane din cauza noului coronavirus. Până luni la prânz, 1696 de pacienţi ce contractaseră SARS-CoV-2 au fost externaţi în această ţară. Un număr de 1021 pacienţi se află la terapie intensivă.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel