Coronavirus România, 10 octombrie. Un nou RECORD NEGRU: Peste 3.500 de infectări

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Grupul de Comunicare Strategică anunță numărul românilor infectați cu coronavirus. Informațiile sunt date publicității sâmbătă, 10 octombrie 2020, valabile pentru ora 13.00. 

Până astăzi, 10 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 152.403 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).  116.628 de  pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.517 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 571 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. 

Până astăzi, 5.358 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 09.10.2020 (10:00) – 10.10.2020 (10:00) au fost raportate 59 de decese (39 bărbați și 20 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Caraș-everin, Constanța, Dâmbovița, Galați, Harghita, Iași, Maramureș, Olt, Prahova, Suceava, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 8 decese la categoria 50-59 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 decese la categoria de peste 80 de ani.

58 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

RECORD de pacienți în strae GRAVĂ, la ATI

 

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.854. Dintre acestea, 629 sunt internate la ATI.  

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.656.828 de teste. Dintre acestea, 29.284 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 16.924 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.360 la cerere.

Pe teritoriul României, 13.247 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.464  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 27.472 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 9 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.980 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.290 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Aproape 5.000 de sancțiuni în ultimele 24 de ore

 

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 4.857  sancţiuni contravenţionale, în valoare de 650.787 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel