Autorii acestui studiu finanţat de guvernul american au descoperit că virusul responsabil de epidemia de COVID-19 avea un nivel de viabilitate în aer liber comparabil cu cel al coronavirusului care provoacă Sindromul Acut Respirator Sever (SARS).
Acest lucru ar putea însemna că amploarea pandemiei de COVID-19 - mult mai mare decât cea de SARS din 2002-2003 - este asociată faptului că se transmite mult mai uşor de la un purtător asimptomatic ("sănătos").
Studiul a fost publicat în jurnalul ştiinţific New England Journal of Medicine (NEJM) şi a fost realizat de oameni de ştiinţă de la Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite, Universitatea din California, Los Angeles şi Universitatea Princeton.
Experimentele cercetătorilor au demonstrat că noul coronavirus a fost detectabil până la două-trei zile pe suprafeţe din plastic sau din oţel inoxidabil şi până la 24 de ore pe carton.
Cât supravieţuieşte virusul COVID-19 în aer
Cercetătorii au folosit de asemenea un nebulizator pentru a răspândi virusul în aerul înconjurător. Prin această tehnică, ei au descoperit urme de virus sub formă de aerosol - adică particule suspendate în aer - timp de trei ore.
Publicat online pentru a fi consultat de profesionişti înainte de a fi examinat de un comitet de lectură, studiul a atras totuşi critici, experţii considerând că utilizarea unui nebulizator nu simula corespunzător tusea sau strănutul unui pacient şi riscă să crească în mod artificial amploarea contaminării pe cale aeriană.
Virusul este transmis în principal prin micropicături expulzate de pacienţi atunci când tuşesc sau strănută, iar în această formă (diferită de un aerosol) este viabil doar câteva secunde.
Testele similare efectuate în cazul coronavirusului SARS au demonstrat o viabilitate echivalentă în afara corpului uman.
Aceasta nu explică însă de ce pandemia COVID-19 a afectat aproape 200.000 de oameni, cu aproximativ 8.000 de decese, în timp ce SARS a infectat doar 8.000 de persoane şi a ucis 800.
Diferenţele epidemiologice "provin probabil de la alţi factori, cum ar fi o încărcare virală mai mare în tractul respirator superior" şi capacitatea pacienţilor fără simptome de a transmite noul coronavirus, au notat autorii studiului.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News