Coronavirus. Un oraş din Spania închide toate şcolile

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Toate şcolile din oraşul spaniol Vitoria, situat în comunitatea Ţara Bascilor, vor fi închise timp de două săptămâni, a anunţat un purtător de cuvânt al executivului regional, în timp ce Spania înregistrează aproape 1.000 de cazuri de infectare cu coronavirusul, transmite AFP.

Ţara Bascilor este, alături de regiunea capitalei Madrid, unul dintre focarele epidemiei în Spania.

În oraşul Vitoria, ce are aproximativ 250.000 de locuitori, sunt vizate 60 de instituţii de învăţământ, de la grădiniţe la universităţi.

''Elevii nu vor merge în clase'' până pe 23 martie, a declarat purtătorul de cuvânt citat, care a subliniat că 'profesorii vor continua să meargă'' la serviciu, de exemplu pentru ''a pregăti cursurile şi a trimite e-mailuri''.

Anunţul închiderii şcolilor intervine în contextul unei creşteri masive a numărului cazurilor de coronavirus în Spania, care a ajuns de la 589 duminică la 999 luni, dintre care 16 decese, conform celui mai recent bilanţ al Ministerului Sănătăţii de la Madrid.

În Ţara Bascilor, numărul persoanelor infectate a sporit de la 102 duminică la 149 luni la prânz. această regiune este cea mai afectată după capitala spaniolă Madrid.

Unul dintre principalele focare din Spania este legat de persoanele care au participat în urmă cu două săptămâni la o înmormântare la Vitoria, potrivit autorităţilor locale.

Nu sunt excluse noi măsuri destinate limitării contagiunii în regiunea Madrid, unde guvernul socialist condus de Pedro Sanchez va avea luni seară o reuniune extraordinară.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel