Coronavirusul rămâne în aer câteva ore și se transmite la distanțe mai mari de 1,5 metri

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Coronavirusul se răspândește prin particule aeropurtate care pot „rămâne în aer până la ore” şi în rândul persoanelor aflate la o distanţă mai mare de 1,5 metri. Este concluzia la care au ajuns specialiștii Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA (CDC).

CDC a citat rapoarte publicate care demonstrează „circumstanţe limitate, neobişnuite” în care persoanele cu virusul au infectat pe altele care se aflau la o distanță mai mare de 1,5 metri.

Agenţia a adăugat că este „mult mai frecvent” ca virusul să se răspândească prin picături respiratorii mai mari, care sunt produse atunci când cineva tuşeşte, cântă sau vorbeşte.

„În aceste cazuri, transmiterea a avut loc în spaţii închise şi puţin ventilate care implicau deseori activităţi cum ar fi cântatul sau exerciţiile fizice. Astfel de medii şi activităţi pot contribui la acumularea de particule purtătoare de virus”, a spus CDC într-un comunicat.

În ce măsură coronavirusul se poate răspândi prin particulele aeriene a fost o dezbatere controversată în rândul oamenilor de ştiinţă de luni de zile. Unii epidemiologi susțin că Organizaţia Mondială a Sănătăţii, precum şi agenţiile federale de reglementare din multe ţări au acceptat cu întârziere faptul că virusul se poate răspândi pe calea aerului. Este o dezbatere care ar putea avea implicaţii asupra importanţei filtrării aerului în redeschiderea afacerilor şi a şcolilor, scrie Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel