COTAR amână protestul programat joi, în Capitală

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a decis, în urma întâlnirii cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi cu ministrul Dezvoltării Regionale, Daniel Suciu, amânarea protestelor programate joi în Piaţa Victoriei, a declarat pentru AGERPRES, Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR. 

"Am decis să amânăm protestul două săptămâni. Aşteptăm publicarea proiectului Legii taximetriei pe site-ul Ministerului Dezvoltării, aşa cum ni s-a promis", a precizat Ştefănescu. 

Conform unui comunicat al COTAR, transportatorii au fost invitaţi miercuri la discuţii cu ministrul Transporturilor, într-o întâlnire de urgenţă pe tema proiectului de modificare a Legii Taximetriei. La întâlnire a participat şi viceprim-ministrul şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Daniel Suciu. 

"În urma întâlnirii de la Ministerul Transporturilor, am convenit, de comun acord, să amânăm protestele anunţate, pentru două săptămâni, timp în care Guvernul va putea lua decizia de a modifica Legea Taximetriei. Întâlnirea s-a încheiat după ora 20:00 şi s-a convenit ca vineri, 1 martie 2019, pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), să fie publicat anunţul referitor la iniţierea procedurii de consultare publică cu privire la proiectul de act normativ de modificare a Legii taximetriei nr. 38/2003. Dacă va fi promovată şi votată Ordonanţa de Urgenţă pentru eliminarea sintagmei 'în mod repetat' din Legea Taximetriei, şi trecerea activităţii de 'rent a car', vom renunţa la proteste", a spus Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR. 

Ministerul Transporturilor a anunţat că după parcurgerea etapelor de avizare interministerială, proiectul de act normativ va fi introdus pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern. În cadrul discuţiilor, cei doi demnitari şi-au manifestat întreaga deschidere pentru rezolvarea problemelor semnalate de către partenerii sociali, se mai spune în comunicat. 

COTAR anunţase că va relua protestele de stradă, joi, 28 februarie, dacă Guvernul nu va promova ordonanţă promisă în urmă cu două săptămâni, referitoare la modificarea Legii taximetriei. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel