COVID: FDA autorizează vaccinul de rapel Pfizer pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11

Alexandra Curtache |
Data publicării:
Foto: Unsplash
Foto: Unsplash

Administrația Americană pentru Alimente și Medicamente (FDA) a autorizat vaccinul de rapel Pfizer anti-COVID pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11.

FDA a autorizat doza booster la cel puțin cinci luni de la finalizarea seriei de vaccinuri primare.

Pfizer a depus cererea în acest sens la sfârșitul lunii aprilie, când datele companiei arătau că o a treia doză de vaccin a crescut de 36 de ori anticorpii care luptă împotriva Omicron la acest grup de vârstă.

„Deși în mare parte COVID-19 tinde să fie mai puțin sever la copii decât la adulți, în valul Omicron au fost mai mulți copii care s-au îmbolnăvit de această boală și au fost spitalizați, iar copiii pot avea, de asemenea, efecte pe termen lung, chiar și în urma unei boli inițial ușoare", a declarat marți, într-un comunicat de presă, comisarul FDA, Dr. Robert Califf.

Studiile Departamentului de Sănătate din statul New York și ale Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA au constatat că eficacitatea a două doze de vaccin Pfizer pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani a scăzut substanțial în timpul valului Omicron, de la 68% la aproximativ 12%.

 

Două doze de vaccin oferă protecție împotriva formelor grave ale bolii

 

Oficialii din domeniul sănătății publice i-au îndemnat pe americani să rămână la zi cu vaccinarea împotriva Covid-19, inclusiv cu toate dozele de rapel recomandate, aceasta fiind cea mai bună modalitate de a se proteja pe ei înșiși și pe cei din jurul lor, anunță CNN.

O analiză recentă arată că pentru cei care au fost complet vaccinați și au primit un rapel în februarie, riscul de a muri din cauza COVID a fost de 20 de ori mai mic decât pentru persoanele nevaccinate cu vârsta de 12 ani și peste.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel