Crește numărul deceselor COVID. Peste 400 de persoane au murit în ultimele 24 de ore

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:

Peste 15.000 de noi cazuri de COVID și 437 de decese la pacienți confirmați cu coronavirus au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, a anunțat sâmbătă Grupul de Comunicare Strategică.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate peste 15.000 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, iar 437 de pacienți au murit. 1.854 de persoane sunt internate la ATI.

Până sâmbătă, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.550.203 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.313.756 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 15.261 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.604 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 44.290 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Crește numărul deceselor COVID

 

În intervalul 22.10.2021 (10:00) – 23.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 446 de decese (221 bărbați și 225 femei), din care 9 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 446 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, 7 la categoria de vârstă 30-39 ani, 13 la categoria de vârstă 40-49 ani, 45 la categoria de vârstă 50-59 ani, 119 la categoria de vârstă 60-69 ani, 146 la categoria de vârstă 70-79 ani și 114 la categoria de vârstă peste 80 ani.

407 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 26 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 13 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Au fost raportate 9 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Buzău, Constanța, Dolj, Gorj, Neamț, Prahova și Suceava, 2 în luna septembrie 2021 și 7 în octombrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 437 de decese.

Din totalul de 446 de pacienți decedați, 413 erau nevaccinați și 34 vaccinați. Cei 34 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 20-29 de ani și peste 80 de ani. 33 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

Peste 400 de persoane au murit în ultimele 24 de ore

 

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 19.823. Dintre acestea, 1.854 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 458 sunt minori, 417 fiind internați în secții și 41 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.141.310 teste RT-PCR și 4.152.231 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 25.480 de teste RT-PCR (12.080 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.400 la cerere) și 46.698 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 145.563 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 18.837 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 57.338 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 98 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 9.051 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 694 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 22 octombrie, 2.714 sancțiuni contravenționale, în valoare de 475.504 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel