Jurnaliștii de la Libertatea au discutat cu Rebecca Seunis, jurnalistă la postul public de televiziune regional Omroep Brabant. Ea a vorbit cu fosta logodnică a lui Johannes (Joop) Visscher şi cu unul dintre vecinii acestuia, din localitatea în care în luna mai își cumpărase o casă.
Johannes Visscher lucra în Amsterdam, la o filială a unei agenţii guvernamentale care se ocupa de asigurările de şomaj, ca „arhitect de soluţii" (solutions arhitect) în domeniul IT. Potrivit profilului său de LinkedIn, lucra şi pentru o firmă de IT, De Cloudspecialisten, fiind unul dintre fondatori.
„Cunoscuţii îl considerau foarte inteligent", a spus jurnalista Rebecca Seunis.
„Am vorbit cu fosta lui logodnică, care mi-a spus că fusese condamnat penal, că a stat câţiva ani în închisoare şi a primit ca pedeapsă suplimentară TBS. Aceasta este similară cu o unitate psihiatrică", povesteşte jurnalista olandeză, care a mers pe urmele lui Visscher.
Jurnalista olandeză de la Omroep Brabant a fost şi în localitatea unde Johannes Visscher îşi cumpărase o casă în luna mai. Ea a discutat cu un vecin, de la care Visscher a cumpărat casa.
„Vecinului i s-a părut că era un om foarte prietenos, aşa că a fost foarte şocat", a povestit Rebecca Seunis care a fost reacția bărbatului când a aflat despre crima comisă de Visscher.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News