Crime Spital Săpoca. Procuror, despre făptaș: "Nu a fost audiat, e în sevraj, sedat şi păzit"

Alexandra Steoleaca |
Data actualizării: | Data publicării:
Sursa foto: captură Antena 3
Sursa foto: captură Antena 3

Bărbatul de 38 de ani care a omorât patru pacienţi şi a rănit alţi nouă la Spitalul Săpoca din Buzău nu a fost încă audiat, fiind în spital, sub tratament şi pază, au declarat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.

Potrivit locţiitorului purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, Radu Florin Cătălin, în acest caz, deocamdată, se fac cercetări pentru omor calificat, iar suspectul nu a fost încă audiat.

„Nu a putut fi audiat, în starea în care se află nu se poate, fiind în sevraj şi fiind sedat, nu se poate. Deocamdată, el este în spital, sub tratament şi sub pază", a declarat  Radu Florin Cătălin. Potrivit acestuia, bărbatul va fi audiat în momentul în care starea lui de sănătate va permite acest lucru.

Acesta susţine că până în prezent au fost înregistrate patru decese, trei bărbaţi şi o femeie, şi alte nouă persoane vătămate corporal, dintre care trei în stare gravă.

Anchetatorii fac încă cercetări la faţa locului şi au fost demarate verificări privind eventuale antecedente medicale ale bărbatului.

Bărbatul de 38 de ani, care a atacat pacienţii în Spitalul de Psihiatrie Săpoca din judeţul Buzău, fusese internat cu sevraj etilic. Poliţiştii care au intervenit l-au prins pe atacator la poartă, cu stativul de perfuzii în mână, şi a existat o luptă cu forţele de ordine până când a fost imobilizat, conform Mediafax.ro.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel