„Adresez condoleanțe familiilor victimelor! Pentru mine cel mai greu de acceptat e că în urma intervenției unor structuri din MAI nu am reușit să salvăm viețile celor aflați în pericol.
Cu privire la modul de implicare a conducerii IPJ Bacău, mă refer la inspectorul șef și la adjunctul acestuia, la comanda IPJ se afla adjunctul unității, care s-a deplasat cu întârziere la fața locului, minimizând importanța evenimentului. Cu toate că autorul a amenințat de mai multe ori că va comite fapte de violență, nu au fost dispuse măsuri legale. În contextul apelurilor repetate la 112 ale autorului, precum și al riscurilor aferente, conducerea IPJ Bacău nu a valorificat toate datelei nu a informat complet și corect eșalonul superior pentru a se aloca resurse multiple
În desfășurarea evenimentelor, comunicarea cu autorul înaintea de sosirea negociatorului a fost una defectuoasă, ceea ce a contribuit la sporirea stării de irascibilitate a agresorului. Măsurile dispuse au fost deficitare, neacționându-se corespunzător în sensul izolării soției autorului și limitării posibilității agresorului de a avea acces la anumite informații, aspect care a îngreunat intervenția. Conducerea Poliției Onești nu a tratat adecvat inițiativa negociatorului și demersurile acestuia în scopul îmbunătățirii modalității de comunicare și stabilirea unei relații de încredere.
Principala deficiență constatată a fost cea referitoare la relaționarea defectuoasă dintre factorii de comandă, ceea ce a determinat lipsa coordonării acțiunilor și neasumarea responsabilităților.
Am dispus sesizarea unității de parchet competente cu privire la neglijența în serviciu referitor la modul de intervenție. Sesizarea unității de parchet cu privire la modul de soluționare a plângerilor depuse anterior evenimentului. Înlocuirea din conducerea IPJ Bacău a inspectorului șef și a adjunctului acestuia. Înlocuirea din conducerea Poliției municipiului Onești a șefului și a adjunctului acestuia”, a declarat Bode.
Știre în curs de actualizare...
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News