Crin Antonescu: Este "esenţial" ca alegerile prezidenţiale să fie organizate "cât mai repede posibil"

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:
Crin Antonescu (Foto: Meta)
Crin Antonescu (Foto: Meta)

Candidatul comun al partidelor din coaliţia de guvernare la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a apreciat luni că este "esenţial" ca alegerile prezidenţiale să fie organizate "cât mai repede posibil" din punct de vedere constituţional şi legal.

Precizările au fost făcute la Digi 24, după ce Antonescu a fost întrebat dacă preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să demisioneze, iar funcţia să fie preluată interimar de liderul Senatului, Ilie Bolojan.

"Atunci când s-a anulat în întregime primul tur de alegeri, am spus că faţă de amploarea problemei cu care ne confruntăm, ca societate, faptul că domnul Klaus Iohannis ar mai rămâne două-trei luni în funcţia aceea este unul secundar. Nu este un lucru decisiv, nu este un lucru în legătură cu care să se întoarcă, să se răscolească societatea. Pe de altă parte, am spus că nu ar fi fost sau nu ar fi rău să se amenajeze o înţelegere, prin care eventual preşedintele Senatului - de azi încolo, Ilie Bolojan - să exercite preşedinţia interimară, pentru a elimina una din presiunile care există în acest moment în interiorul societăţii. Nu mi se pare esenţial. Asta a fost soluţia, înţeleg, prescrisă de Curtea Constituţională. Esenţial este să avem un proces politic şi o viaţă politică normală de acum încolo. Şi cât mai repede posibil constituţional şi legal să avem alegeri prezidenţiale care să încheie acest ciclu electoral şi acest an electoral atât de zbuciumat, atât de dramatic", a spus Antonescu, potrivit Agerpres. 

El a mai declarat că va prezenta "un program personal de candidat", bazat pe idei pe care le-a afirmat "de-a lungul carierei politice". Totodată a apreciat că, în cazul alegerilor prezidenţiale, decizia este "în măsură de 95% la alegător", indiferent de eventuale influenţe sau recomandări ale primarilor, partidelor sau influencerilor.

Crin Antonescu a mai afirmat că îşi asumă tot ce a făcut în cei 25 de ani petrecuţi în politică, inclusiv campania din 2009, constituirea USL şi "momentul 2012, suspendarea preşedintelui, prezidenţia interimară". De asemenea, a subliniat că iniţiativa nu i-a aparţinut în ce priveşte candidatura la prezidenţiale.

"După nişte contacte - că nici nu pot să le spun discuţii - neoficiale cu liderii ai coaliţiei, ieri dimineaţa, am avut o întâlnire la guvern cu preşedinţii celor trei partide - PSD, PNL, UDMR şi cu liderul grupului minorităţilor, altele decât cea maghiară, domnul Varujan Pambuccian - care au exprimat convingerea că sunt o soluţie pe care doresc să o susţină, în calitate de candidat la preşedinţia României. Eu nu mi-am dorit această candidatură, nu am solicitat această candidatură, nu am făcut niciun demers de vreun fel pentru a fi învestit cu această candidatură. Am înţeles că aceasta este opinia lor. Cred şi eu că este o situaţie politică foarte complicată şi, în faţa acestei propuneri, nu m-am dat la o parte şi am acceptat-o", a declarat Crin Antonescu.

El a subliniat că decizia de a sta "departe de politică", luată în urmă cu aproape zece ani, i-a aparţinut. Antonescu a menţionat că a luat această decizie, apreciind că încheiase ceea ce "ar fi putut să propună interesant" în câmpul politic, la momentul respectiv.

"Am părăsit politica într-un mod foarte transparent şi fără niciun fel de lucru înceţoşat, dubios, în spate. (...) Politica nu mi-a lipsit. M-a interesat, dar nu mi-a lipsit ca exerciţiu practic. Dacă astăzi mă întorc, o fac pentru că suntem într-o situaţie ieşită din comun pe care cred că puţini dintre noi o puteau presupune acum jumătate de an sau chiar acum o lună, două. E o situaţie dificilă, o situaţie critică", a spus el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel