În filmuleț, Cristela Georgescu vorbește despre foarte multe persoane publice, chiar politicieni care se folosesc de Dumnezeu doar ca să câștige electorat. Aceștia n-ar fi de fapt deloc credincioși, ci își creează această imagine doar atunci când sunt filmați și au scop bine determinat.
Mulți au asociat aceste cuvinte cu faptul că și Călin Georgescu ar putea face la fel, pentru că acesta îl invocă pe Dumnezeu la fiecare două propoziții și chiar au început să circule filmulețe cu el în biserici, cum sărută icoane. Mai mult decât atât, Călin Georgescu și-a făcut campanie electorală și în câteva biserici penticostale.
"Doamna Georgescu are dreptate.Sunt unii care isi fac cruce cand camera este pe ei, transforma altarul in tribună politică, il invoca apăsat pe Dumnezeu ca să ne convingă că nu trebuie să ne folosim mintea, ci să luăm de bune cele rostite de respectivul. De ex, persoana atașată la postare.Tot astfel, dacă ați ști câți violatori, tâlhari și criminali am avut in față invocând pe Dumnezeu, deși știau că eu sunt cel care le va aplica pedeapsa aici, pe Pământ, după Codul penal! Nu au ținut rugăciunile. Ah, nici vrăjile, am avut și un astfel de caz. Să ne folosim mintea, zic, că de aia ne-a dat-o Divinitatea. Nu vine Dumnezeu să facă fapte bune sau rele ori să voteze in locul nostru și nici nu trimite el mesaje pe TikTok," a transmis Cristi Danileț.
Ce spunea Cristela Georgescu
Ce a transmis Cristela Georgescu. Iată mesajul la care face referire Cristi Danileț.
"De foarte multe ori spunem că Dumnezeu este așa în primul rând pentru că sună bine, ne pune într-o poziție de oameni de credincioși. În România, deja nu mai e nevoie sa fii isteț ca să-ți dai seama că există multe persoane, chiar și în funcții publice, care-L folosesc pe Dumnezeu drept carte de vizită ca să câștige încrederea celorlalți. Băi, știi ce, eu sunt cu Dumnezeu, eu sunt credincios. Deci egal eu sunt un om corect, bun. Am văzut eu persoane care în biserică erau în stare să se bată pe locul meu, ba nu că e locul meu, mai rău ca pentru un loc de parcare. Mă refer cum se bat vecinii pentru un loc de parcare. Deci treaba asta cu Dumnezeu, în primul rând tindem să o spunem că dă bine," spunea Cristela Georgescu într-un clip mai vechi postat pe internet.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News