Cristian Diaconescu: Nu îți e un pic de RUȘINE?

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:

Fostul ministru al Justiţiei şi al Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, a lansat în aceată seară un atac dur la adresa puterii în urma campaniei anti-Kovesi, în contextul în care fosta şefă a DNA a fost susţinută de oficialii europeni în cadrul comisiei de audiere.

„În ciuda situaţiei excepţionale şi a percepţiei primitive pe care, la un moment dat, nişte reprezentanţi politici o au faţă de o candidatură. (...) Atâta vreme cât există în competiţie un reprezentant pentru o instituţie nou creată, este aberant să nu îţi susţii candidatul, să nu lupţi pentru el, nu mai vorbesc să încerci să îl blochezi. (...) În orice caz, se priveşte cu circumspecţie în momentul în care, naţional, tu nu îţi sprijini candidatul. Adică măcar prin pasivitate, nu mai spun prin mesaj negativ proactiv. Nu ştiu dacă nu îi pune totuşi pe unii pe gânduri de la Bucureşti. Deci în dauna Bucureştiului, sunt alţii în lumea largă care sprijină candidatul României. Nu îţi e un pic ruşine? Dincolo de toate problemele reale sau ireale, imaginate sau concret plauzibile pe care le ai în legătură cu candidatul Kovesi, nu ţi-e ruşine să ţi-o sprijine alţii împotriva ta?”, a declarat Cristian Diaconescu la Digi24.

 

Fostul ministru al Justiţiei a reiterat importanţa unui asemenea moment, în care România are şansa de a fi reprezentată la nivelul unei instituţii europene nou create.

„Câştigarea din punctul de vedere al unui stat, a unei zone de influenţă, a unei instituţii cu competenţe extinse la nivel european sau la nivel global este una din temele pe care politica externă a statului respectiv o are cu prioritate. Deci este o bătălie formidabilă în a te poziţiona prin reprezentanţi cât mai buni, care gândesc şi acţionează transnaţional în poziţii cheie. (...) În 99% din cazuri, statele se luptă pentru candidaţii lor şi încearcă prin toate mijloacele de influenţă care le stau la dispoziţie să îi impună în posturile respective. Situaţii când statele sunt principalii contracandidaţi ai propriilor cetăţeni le poţi număra pe degete într-o istorie.” a mai precizat Cristian Diaconescu pentru aceeaşi sursă.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel