Cea mai mare teamă a României pentru 2023 trebuie să fie legată de o posibilă secetă care se poate adăuga unor probleme deja existente. Totodată, profesorul spune că în acest moment nu se poate vorbi despre o inflație dintr-o singură cifră.
”Din punctul meu de vedere, nu este posibilă o inflație sub 10%. Anul acesta va rămâne un an al inflației de două cifre și cu siguranță vom vedea ajustări pe zona de creștere economică (...). Este mult prea optimist, iar justificarea este legată de faptul că trebuiau să încadreze cheltuielile și au pornit ca în orice an bugetul României de la ce cheltuieli trebuie să acopere și apoi au acomodat veniturile, astfel încât cheltuielile să poată fi onorate. Eu cred că ar trebui să schimbăm această abordare și ar trebui să ne propunem un anumit nivel al veniturilor anual și de acolo încolo să încorsetăm cheltuielile statului în acele venituri, pentru că altfel riscăm să tot terminăm anii ăștia cu deficite bugetare excesive, care încarcă datoria publică permanent cu noi și noi procente în PIB și ne duce către o zonă foarte nesustenabilă în câțiva ani, în care vom avea niște probleme sistemice foarte mari legate de sistemul public de pensii”, a spus Cristian Păun.
Scumpiri în 2023
"Deocamdată, dacă ne uităm pe indicele prețurilor de producție, multe materii prime, componente, subansamble, materiale, consumabile și așa mai departe au în continuare prețuri cu o dinamică peste 50%, venită din anul anterior, adică de vreo două-trei ori comparativ cu rata inflației la bunurile finale. Asta înseamnă că în continuare, antreprenorii vor trebui să găsească metode prin care această creștere semnificativă a prețului materiilor prime înglobate în produsele finite să intre într-o formă sau alta în următoarele luni în prețul final. Deci vom avea în continuare presiune pe inflație în următoarele luni, cu siguranță. De aici apar și alte probleme conexe. În primul rând, apare problema dobânzilor, care din motive legate de inflație vor rămâne și ele sus o perioadă și asta pe de o parte pune probleme celor care au rate la bancă (...). Un alt pericol major pe care eu îl văd este încetinirea creșterii economice în România, mai ales pe partea de producție industrială și acum o să vedem în perioada următoare din cauza inflației și o ajustare a consumului. Deci vom avea din două direcții o presiune pe PIB. De ce spun că este un pericol acest lucru? Pentru că la nivelul foarte scăzut al creșterii economice, Doamne ferește să avem o secetă și asta este de fapt a patra îngrijorare a mea, această meteosensibilitate a PIB-ului din România”, a mai spus Cristian Păun, conform RFI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News