Cristina Tarcea, MESAJ înainte de decizia CCR

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:

Curtea Constituţională a României discută astăzi sesizarea lui Florin Iordache privind un conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe motiv că nu s-au constituit completuri specializate în corupţie la această instanță. Vizate sunt Completurile de 3 judecători, care dau deciziile în primă instanță.

„Deocamdată nu putem specula asupra efectelor. (...) Am trimis o statistică ieri la Curtea Constituţională, în care am arătat că în perioada 2003 - 2018 au fost soluţionate 170 de cauze care intră sub incidenţa Legii 78/2000”, a spus șefa ÎCCJ, Cristina Tarcea.

Întrebată cum îşi explică faptul că timp de 15 ani nu a invocat nimeni o ilegalitate a compunerii instanţelor specializate, Cristina Tarcea a răspuns: „Sigur că există o explicaţie, completurile au fost alcătuite conform legii”.

Citește și Cristina Tarcea, acuzaţii dure la adresa lui Florin Iordache: Este un ABUZ

Iordache susţine în sesizare că există un conflict de natură constituţională între Înalta Curte şi Parlament, deoarece ÎCCJ nu a constituit completurile specializate aşa cum prevede Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Iordache a preluat în sesizare strategia avocaților în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copilului Teleorman, în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanță la trei ani și jumătate de închisoare.

Florin Iordache reclamă „refuzul explicit al ICCJ de a aplica o lege adoptată de Parlament şi substituirea în acest mod, implicit, autorităţii legiuitoare prin neconstituirea, în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de completuri de judecată specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor de corupţie şi a infracţiunilor asimilate”.

Citește și Tarcea, REPLICĂ pentru Tăriceanu: „În ceea ce privește datul demisiilor, probabil mi-o voi da"

De partea cealaltă, Cristina Tarcea a solicitat respingerea ca inadmisibilă a sesizării făcute de Iordache, justificând, pe baza jurisprudenței CCR, că atributul sesizării Curții nu poate fi delegat de președintele Camerei Deputaților.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel