Cristina Țopescu, un an de când a fost găsită moartă în locuința sa

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Cristina Țopescu, jurnalist, activista civic, fiica altui mare jurnalist român mutat la Domnul, Cristian Țopescu, a fost găsită moartă în locuința sa din București în urmă cu un an, pe 12 ianuarie 2020. Cristina s-a stins singură, departe de lume, avându-i aproapa doar pe câinii ei, pe care i-a iubit nespus.

„Anul trecut primeam o veste cruntă. Cristina Țopescu, era găsită în casă fără suflare, moartă de câteva zile și necăutată de nimeni. Nici acum nu-mi vine să cred, Cristina cea iubitoare de animale până la sacrificiu este în altă dimensiune. În fiecare zi de luni și joi, privesc către cer și-i mulțumesc Cristinei. Datorită ei am un contract de sponsorizare prin alimente de la M** I*. Aceste alimente au hrănit câini amărâți, nu doar din adăpostul meu, ci și din alte adăposturi sau după stradă. Rămânem vii, doar prin faptele noastre. CRISTINA ȚOPESCU continuă să trăiască până ce nici eu nu voi mai fi aici, cu voi. Odihnește-te pe steaua ta, suflet neliniștit“, a scris Mona Semeniuc, de la Asociația „Casa Maidanezilor“ pe pagina sa de Facebook.

Celebra prezentatoare TV s-a născut pe 4 iulie 1960 în Oradea. Era primul copil al regretatului comentator sportiv Cristian Topescu, din prima lui căsătorie.Cristina Țopescu a fost absolventă a Facultății de Limbi Străine din București, secția Engleză – Italiană. Înainte de 1989, în perioada când nu a avut serviciu, a trăit din meditații, a fost corector la revista “Contemporanul”, a scris la revista “Cinema”, a tradus filmele care circulau pe casete video.În 1991, ea a revenit în televiziune, după ce a semnat un contract cu cei de la PRO TV.

Ulterior, moderatoarea a devenit vedetă Prima TV, unde a lucrat timp de 12 ani. S-a retras din televiziune în aprilie 2013.Îndrăgita vedetă a suferit enorm că nu a putut să aibă copii. Ea și-a dedicat întreaga viață carierei, despre care spune că a iubit-o enorm, mai ales că a moștenit multe de la tatăl ei.

Și-a apropiat inima de animale. Într-o zi, viața i s-a intersectat cu un cățel. Un ciobănesc german, pur. L-a numit Fix. Câinele a iubit-o necondiționat, i-a devenit prieten și confident. „Este dragostea vieții mele”, așa spunea despre el oricui, oricând, oriunde.S-au despărțit când Fix s-a îmbolnăvit de cancer și-a murit. În amintirea lui, Cristina și-a deschis curtea casei pentru zeci de câini fără stăpân. I-a hrănit și i-a oblojit cum a știut, cum a putut.

De altfel, câinii i-au fost alături și la ultimul Crăciun. Ei și Facebook-ul pe care obișnuia să-și publice trăirile. Pe 26 decembrie 2019 a postat acolo ultima oară. De atunci, nimic. N-a căutat-o nimeni, nu i-a bătut în ușă nimeni nici măcar de Revelion. Au găsit-o polițiștii, duminică, pe 12 ianuarie 2020. Fără viață...

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel