Noul nivel record vine după procentul de 63,8% înregistrat cu o lună în urmă.
Drept consecinţă, din ce în ce mai multe companii vor să majoreze preţurile. În august, inflaţia annuală a preţurilor de consum din Germania a accelerat la un nou maxim pe 13 ani, evidenţiind presiunile inflaţioniste în creştere resimţite de cea mai mare economie europeană odată cu redresarea de pe urma pandemiei şi problemele legate de aprovizionare.
„Preţurile semnificativ mai mari de achiziţie a produselor intermediare continuă să provoace probleme companiilor,“ arată Klaus Wohlrabe, director în cadrul ifo.
Criză de materii prime în industria germană
Penuria de semiconductoare are un impact dramatic asupra constructorilor auto şi furnizorilor acestora (91,5%, în creştere de la 83,4%), cât şi producătorilor de echipamente electrice (constant la 84,4%). În pofida unei uşoare scăderi a preţului lemnului, un număr foarte mare de producători de mobilă continuă să fie afectaţi (86,2%, faţă de 73,2%).
Ca urmare a acestei crize de aprovizionare, un număr în creştere de companii analizează majorări de preţuri. Aşteptările ifo privind preţurile au crescut la un nou nivel record.
„Compniile trec preţurile mai mari de achiziţie mai departe către clienţi,“ spune Wohlrabe.
Majorări de preţuri sunt plănuite în industria produselor electrice şi electronice.
Şi industria chimică şi cea producătoare de utilaje şi echipamente intenţionează să crească preţurile. Industria auto între timp întrevede un spaţiu relativ restrâns de manevră.
„Această evoluţie nu este fără consecinţe pentru producţia sectorului. Criza de aprovizionare constituie o ameninţare reală pentru redresarea economiei,“ spune Klaus Wohlrabe, director în cadrul ifo.
Majoritatea companiilor germane se aşteaptă ca problemele legate de lanţul de aprovizionare să persiste şi în 2022, ameninţând să erodeze redresarea economică post-pandemie, scrie Bloomberg.
Încrederea investitorilor în economia germană a scăzut pentru a patra lună consecutiv în septembrie odată cu intensificarea blocajelor de la nivelul lanţurilor de aprovizionare. Indicatorul ZEW al aşteptărilor a coborât la 26,5 de la 40,4 în luna anterioară, cel mai scăzut din ultimul an şi jumătate.
Iar criza din Germania se resimte şi peste graniţele ţării. Proprietarul unui magazin de jucării din UK, de exemplu, se plânge că o comandă din Germania a ajuns să coste de patru ori mai mult decât la începutul anului, notează BBC, titrează Mediafax
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News