Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat că sunt tot mai mulți manageri care spun că fac foarte greu rost de oxigen, în special de butelii de oxigen, scrie Digi24.
"Am avut și ieri astfel de solicitări, inclusiv în municipiul București. Le-am gestionat – MS cu Departamentul pentru Situații de Urgență – am sunat, am vorbit, s-a soluționat, am mai alocat din alte județe. Găsim, căutăm soluții în fiecare zi pentru aceste probleme. Am găsit soluția de a aduce butelii de oxigen din județele limitrofe. În această situație, luăm legătura cu firma care are contractul de mentenanță cu spitalul respectiv, pentru a acorda cu prioritate ajutor de urgență, ca spitalul respectiv să nu rămână fără oxigen", a spus Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila.
Declarația vine în contextul în care joi, două spitale din București au avut nevoie de butelii de oxigen. Cu greu au făcut rost și au primit, în cele din urmă, ajutor din județele vecine.În aceste condiții, se evidențiază următoarea mare problemă în criza Covid – cea a oxigenului, în condițiile în care consumul în spitale s-a triplat.
Un manager de spital a declarat pentru Digi24 că în spitalul pe care îl conduce, s-a consumat într-o singură lună oxigen cât într-un an întreg. În plus, trebuie să luăm în calcul faptul că situația va fi și mai greu de gestionat, în viitor, dacă numărul infectărilor va continua să crească, iar în spitale vor ajunge în permanență tot mai mulți pacienți.
Problemele legate de alimentarea cu oxigen ar fi fost cele care au dus la situația dramatică de vineri dimineață de la spitalul din Târgu Cărbunești. Trei pacienți au murit acolo, iar cazul este în prezent cercetat penal.
"Colegii m-au sunat să îmi transmită că în secție nu mai există alimentare cu oxigen", a declarat managerul spitalului. De asemenea, acesta a mai spus că a vorbit joi cu prefectul de Gorj și că i-a comunicat că nu este livrat oxigen în cantitate suficientă, astfel că acesta a fost anunțat și cunoștea situația existentă în spital.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News