Criză în Franța: ”Prețurile la alimente nu vor scădea”, avertizează producătorii

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Criză în Franța: ”Prețurile la alimente nu vor scădea”, avertizează producătorii. Sursa - pixabay.com
Criză în Franța: ”Prețurile la alimente nu vor scădea”, avertizează producătorii. Sursa - pixabay.com

Prețurile produselor alimentare „nu vor scădea” pe rafturi anul viitor pentru că și costurile companiilor care le produc nu au scăzut, a subliniat, marți, Jean-Philippe André, președintele Asociației Naționale a Industriilor Alimentare (ANIA) din Franța.

„Din fericire, am intrat într-o fază de dezinflație: prețurile nu vor scădea, dar inflația va încetini”, a declarat Jean-Philippe André, șeful Asociației Naționale a Industriilor Alimentare (ANIA) principala organizație reprezentativă a companiilor din regiune.

În mod excepțional, în 2024, negocierile comerciale anuale între mărcile de supermarketuri și furnizorii acestora se vor încheia mai devreme, cel târziu până la 31 ianuarie (în loc de 1 martie), relatează courrier-picard.fr.

Guvernul a introdus această măsură, adoptată recent de Parlament, în speranța că scăderile de preț pentru anumite ingrediente (cereale, uleiuri, carne de pasăre) vor avea drept rezultat o reducere cât mai rapidă a prețurilor la raft.

 

Costul alimentelor a crescut pentru francezi cu 21% între ianuarie 2021 și octombrie 2023

 

Cu toate acestea, majoritatea companiilor agroalimentare vor începe negocierile cu prețuri în creștere, deoarece costurile acestora (materii prime agricole, ambalaje, transport, salarii, energie) „continuă să crească”, chiar dacă „mai lent decât anul trecut, din fericire,” a explicat șeful ANIA.

„Rezultatul negocierilor nu va fi poate la nivelul așteptărilor liderilor politici și distribuitorilor”, a remarcat, la rândul său, Miloud Benaouda, președintele companiei Barilla pentru Europa de Vest.

„Ne temem de negocierile care început, deoarece știm că vor fi violente”, a mărturisit șeful unei companii alimentare, care și a păstrat anonimatul. Distribuitorii au început deja negocierea cerând cu -30% față de ceea ce se negociase cu un an mai devreme.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy - smt4.5.3
pixel