Criză în sănătate: Medicii de familie din Vâlcea vor să închidă cabinetele la 1 februarie

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

Medicii specialişti din ambulator au intrat în grevă japoneză şi se pregătesc de o grevă de avertisment, iar mulţi dintre medicii de familie nu vor semna luna viitoare contractele cu Casa de Asigurări de Sănătate şi ameninţă că vor închide cabinetele dacă nu se revine asupra bugetului alocat pentru acest an, au anunţat, marţi, reprezentanţii medicilor din Vâlcea.

"La 1 iulie 2023, la semnarea contractelor, medicina de familie a avut un buget în jur de 4,8 miliarde. Din păcate bugetul pe anul 2024 a fost scăzut cu peste un miliard, motiv pentru care decidenţii, în speţă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, au scăzut valoarea punctului atât per capita, cât şi pe serviciu medical. Dacă la 1 iulie 2023 valoarea punctului per capita era de 12 lei, acum a rezultat o valoare de 7,7 lei. Dacă valoarea punctului per serviciu la 1 iulie 2023 era de 8 lei, acum este de 6,2 lei. Dacă se fac nişte calcule matematice vom vedea că scăderea este în jurul procentului de 30%. La acest 30 % dacă adăugăm inflaţia, taxele şi impozitele, toate cheltuielile care denotă din activitatea unui cabinet de medicină de familie sau de ambulator, ne duce la peste 40%, un procent care începe să te sperie. Dacă poimâine, joi, nu se rezolvă revenirea cel puţin la valorile de 12 lei punctul per capita şi 8 lei punctul pe serviciu, de la 1 februarie închidem cabinetele", a spus preşedintele Patronatului Medicilor de Familie din Vâlcea, dr. Gheorghe Folea.

Pe lângă scăderea veniturilor, medicii de familie vâlceni sunt nemulţumiţi şi de faptul că le este redus numărul de consultaţii zilnice, asta în condiţiile în care, spun ei, cel puţin în perioada sezonului rece fac cu greu faţă numărului de persoane care se prezintă la cabinete.

"Nu am cum să mă încadrez în 20 -24 de consultaţii pe zi. Nu am cum ... Astăzi am plecat la ora 12.30 şi eram la consultaţia cu numărul 35. Ce fac cu ceilalţi pacienţi care vin la cabinet dacă mă limitez. Dar nu am cum să mă limitez. Ştiu toţi colegii. Nu poţi să faci 24 de consultaţii şi să pleci acasă. Mă uimeşte că oamenii aceştia nu înţeleg nişte lucruri care sunt la mintea cocoşului", a adăugat şi Marcel Dumitrescu, medic de familie de 40 de ani într-o comună din judeţul Vâlcea, potrivit Agerpres.

Sate întregi fără asistență medicală primară

 

Mai mult, reprezentanţii medicilor de familie vâlceni spun că astfel de decizii vor lăsa multe dintre localităţile rurale fără asistenţă medicală primară.

"Suntem din ce în ce mai puţini medici de familie în ţară şi din ce în ce mai în vârstă. Peste 60% din medicii de familie din România au peste vârsta de pensionare. Nu ştiu ce doreşte Guvernul, cum doreşte să facă atractivă această profesie, cum vrea să aducă medici în rural unde lumea pur şi simplu moare pentru că nu are asigurată asistenţă medicală primară. Aud că se vor face centre multifuncţionale din nişte bani ai primăriilor în anumite locaţii, dar aceste centre multifuncţionale unde să fie asigurată asistenţă, inclusiv asistenţă medicală primară, ar trebui să fie populate şi cu medici. Nu ştiu de unde vor lua medici, pentru că noi nu mai facem faţă. Din 223 de medici de familie din Vâlcea, că aşa am fost când am început, am rămas 190. Şi din aceştia se împuţinează", a precizat preşedintele filialei Vâlcea a Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie, dr. Cristiana Bărăgănescu.

Situaţia este aceeaşi şi pentru medicii specialişti din ambulator, care spun că practic prin bugetul propus se revine la preţurile din 2019.

"La medicina de ambulator, teoretic, nu a scăzut atât de mult, zic ei, bugetul, dar practic, făcând calcule, a scăzut undeva cu 35 % şi la noi înseamnă o scădere dramatică mai ales că noi, la nivel de punct, aveam undeva la 4,5 per punct de consult, de serviciu medical şi acum avem 3,3. Deci o reducere de 26,6% a valorii punctului, ceea ce înseamnă o consultaţie plătită cu 35 de lei la un medic de specialitate. Este de râs să plăteşti 35 de lei o consultaţie la un pacient la nivel de an 2024. Noi am coborât ca preţ la nivel de 2019 la această valoare. Atunci era 3,38 punctul pe medicina de ambulator. Nu-mi permit să merg mai departe şi eu cu două asistente, să suport de acasă, că nu am de unde, că depind de acest venit, cabinetul", a declarat dr. Dumitra Bălan, medic diabetolog.

Pe 23 ianuarie, medicii de familie din Vâlcea ar urma să picheteze Prefectura, dacă la nivel naţional nu se va ajunge joi la o înţelegere cu reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel