Secţia a constatat nulitatea absolută a acţiunii disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară, potrivit biroului de presă al CSM.
Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis, pe 16 aprilie, repunerea pe rol a cauzei în care era vizată Cristina Tarcea, după ce a contestat încălcarea principiului repartizării aleatorii a sesizării.
Pe 19 decembrie 2017, Inspecţia Judiciară anunţa că a exercitat acţiunea disciplinară faţă de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, pentru refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu şi pentru nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor.
Cum suna acuzația Inspecției Judiciare
"Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu şi nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor, abateri disciplinare prevăzute de articolul 99 litera f) şi o) din Legea 303/2004", se preciza într-un comunicat al IJ.
Potrivit sursei citate, în privinţa abaterii disciplinare prevăzute de articolului 99 litera f), inspectorii judiciari au reţinut că preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a refuzat nejustificat să îndeplinească îndatoririle de serviciu cu privire la constituirea completurilor de 5 şi de 2 judecători prevăzute la articolul 31 alineatul (1) litera b) şi articolul 32 din Legea 304/2004, modificată şi completată prin Legea 207/2018.
Cu referire la abaterea disciplinară prevăzută de articolul 99 litera o), Inspecţia Judiciară a reţinut că, prin refuzul de a implementa dispoziţiile de imediată aplicare ale Legii 207/2018, 40 de cauze de competenţa completurilor de 5 judecători şi 11 cauze de competenţa completurilor de 2 judecători nu au fost repartizate aleatoriu unor completuri în compunerea prevăzută de legea în vigoare la data înregistrării lor.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News