CTP: Această BANDĂ nu va ţine seama de nimic

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu afirmă că scopul PSD este discreditarea justiției și a SRI. "Situaţia de stare de asediu în care se află acum România" demonstrează acest lucru, a spus jurnalistul la Digi24.

Publicitate

„Am văzut analizate consecinţele în plan juridic legat de dosare aflate în derulare, unele în care s-au dat sentinte definitive, că unii judecători ar putea judeca într-un fel, alţii în alt fel.

Sunt consecinţe importante, mai ales când vine vorba de dosare ale unor politicieni de rang înalt, la putere.

Consecinţa cea mai importantă e in planul imaginii şi al discursului propagandistic al partidului lui Dragnea.

Această hotărâre a CCR lasă deschisă, practic aduce un grad mai mare de realitate aşa zisului stat paralel. Imediat, Mihai Fifor, preşedintele Consiliului Naţional al PSD a sărit cu un soi de delir propagandistic în legătură cu existenţa statului paralel format din SRI şi justiţie, şi organele de conducere ale justiţiei şi care ar fi condamnat pe nedrept o grămadă de politicieni şi lume bună, oameni importanţi, oameni nevinovaţi.

Înaintea lui, Codrin Ştefănescu, secretarul general al PSD, a făcut vorbire cu glas mare despre o OUG despre care vorbeşte şi Dragnea şi despre o lege în Parlament, care să permită eliberări, stopări, achitări de procese pe bandă rulantă pe calea deschisă de această hotărâre a CCR, o altă formă de amnistie şi graţiere.

Care e scopul? Dincolo de aceste aspecte punctuale legate de dosare, scopul trebuie privit în contextul stării de asediu în care se află România acum şi, instituţiile care nu sunt încă sub controlul partidului lui Dragnea.

Acum e limpede că scopul e discreditarea totală a justiţiei şi SRI, începând cu conducerile.

Sunt vizaţi actualul procuror general a cărui destituire e în curs, preşedinta ICCJ şi Eduard Helvig, şeful SRI actual, pentru că protocolul din 2016 găsit parţial neconstituţional e semnat de Helvig. În urma discreditării acestor instituţii, starea de spirit la nivelul populaţiei care se doreste a fi indusă e: dacă omori pe cineva şi te ai bine cu partidul lui Dragnea, scapi, poate ţi se mai dă şi o primă, nu mai contează justiţia.

Apoi, această hotărâre a CCR vine după ce Vâlcov a adus de pe pragul casei sale protocolul din 2016 şi după ce Iordache a făcut întâmpinarea către CCR legat de conflictul Parlament – Parchet, în opinia publică apare ideea că partidul e cel care decide peste justiţie pentru oricine.

Iohannis nu se poate opune acestui atac continuu, doar să tergiverseze în unele cazuri.

Dacă oamenii vor ieşi în stradă, legat de manevre murdare care vor continua şi care nu vor fi oprite de preluarea preşedinţiei UE de către România, de ce a spus Guy Verhofstadt (liderul grupului ALDE din Parlamentul European – n.r.) în Parlamentul European legat de activarea art 7, de nimic, nici de Departamentul de Stat american care s-a pronunţat contra amnistiei, a graţierii, a taxei pe lăcomie.

Această bandă nu va ţine seama de nimic. Dacă oamenii vor ieşi în stradă, vor fi întâmpinaţi cu o brutalitate mult mai mare de catre jandarmii lirici, iubitori de Eminescu. Dăncilă a şi făcut pregătirea, spunând: dacă în Franţa se poate, la noi de ce să nu se poată.

Când va obţine controlul SRI, partidul lui Dragnea va putea cu ajutorul SRI transformat cu adevărat în securitate va putea să îi urmărească şi reţină din vreme pe cei care sunt împotriva partidului lui Dragnea, astfel că nu se va mai ajunge nici la ieşirea în stradă, persoane care vor încerca aşa ceva vor fi reţinute.

Aşa arată situaţia de stare de asediu în care se află acum România”, a comentat la Digi24 jurnalistul Cristian Tudor Popescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel