Cu cine a vorbit Ilie Bolojan la telefon, imediat după ce a preluat președinția de la Klaus Iohannis

Bogdan Bolojan |
Data publicării:
sursa foto: Inquam Photos / George Călin
sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Ilie Bolojan a preluat miercuri, 12 februarie, funcția de președinte interimar al României, după demisia lui Klaus Iohannis. Imediat, acesta a discutat la telefon cu Maia Sandu. 

 Liderul de la Chișinău l-a felicitat pentru preluarea mandatului și a reafirmat relația specială dintre cele două țări.

„Am avut astăzi o convorbire telefonică cu doamna Maia Sandu, Președintele Republicii Moldova, care m-a felicitat pentru preluarea interimatului funcției de Președinte al României. I-am mulțumit pentru gândurile bune și pentru prietenia sinceră dintre țările noastre. România și Republica Moldova sunt legate printr-o relație specială, bazată pe o istorie comună, valori europene și proiecte de dezvoltare. Vom continua să colaborăm strâns pentru binele cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului. Moldova nu e singură. Suntem împreună, în aceeași luptă pentru un viitor mai bun!”, a declarat Ilie Bolojan.

De asemenea, la rândul ei, Maia Sandu a efectuat prima vizită oficială în România, după ce a fost realeasă în funcția de președinte al Republicii Moldova. 

O tranziție marcată de sobrietate

Klaus Iohannis a încheiat miercuri mandatul său de aproape zece ani la Cotroceni, într-un context politic tensionat. Predarea mandatului către Ilie Bolojan s-a desfășurat într-o ceremonie oficială de aproximativ 30 de minute. În Holul de Onoare al Palatului Cotroceni, cei doi lideri au avut o scurtă întrevedere și au realizat o fotografie simbolică a tranziției de putere.

Momentul final al președinției lui Klaus Iohannis s-a consumat pe Platoul Marinescu, unde acesta a trecut în revistă pentru ultima dată Garda de Onoare. Imnul național al României a fost intonat, iar fostul șef al statului a salutat Drapelul țării, în fața angajaților Administrației Prezidențiale și a presei.

Demisia lui Klaus Iohannis a venit pe fondul procedurilor de suspendare inițiate în Parlament. Acesta și-a motivat plecarea afirmând că o astfel de criză politică ar fi inutilă și ar afecta România. „Pentru a scuti România şi pe cetăţenii români de această criză, de această evoluţie inutilă şi negativă, demisionez din funcţia de preşedinte al României. Voi pleca din funcţie (...) pe 12 februarie. Dumnezeu să binecuvânteze România!", a transmis Iohannis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel