Cum a ajuns fiica lui Dincă să plece în Italia: „A făcut rost de bani și și-a acoperit datoria”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Sursa foto: captură Antena 3
Sursa foto: captură Antena 3

Mihai Gâdea a prezentat, în această seară, la „Sinteza Zilei”, un interviu în care se explică cum a plecat fiica presupusului Criminal din Caracal, Gheorghe Dincă, în Italia. 

Daniela Dincă a făcut facultatea de Farmacie și unul dintre profesorii de la facultate a angajat-o. La scurt timp după ce a anagajat-o a aflat că a furat din gestiune 120 de milioane. În acel moment îi face plângere penală și începe un dosar pe numele ei, iar apoi femeia fuge în Italia. L-a sunat ulterior pe cel pe care îl furase și îi spune că îi trimite toți banii înapoi, cu condiția să retragă plângerea.

Citește și Un afacerist ROMÂN, dezvăluiri-ȘOC: Italieni, dispuşi să declare că fiica lui Dincă din Caracal le-a propus să le facă rost de fete

Prof. dr. Alexandru Lazău a povestit tot ce s-a întâmplat într-un interviu exclusiv pentru Antena 3.

„Nu purta numele de Dincă, ci de Bălan Daniela, era căsătorită atunci. A lucrat la noi la firmă ca angajată într-o farmacie, în 2011, prin septembrie, până în 2014, prin aprilie. În primii ani am fost foarte mulțumit de ea, își vedea de treabă, își făcea serviciul așa cum trebuie, doar că prin 2014, la un inventar pe care l-am făcut la punctul de lucru am constatat un minus, o diferență de circa 12.600 de lei, pe care nu putea să-i justifice. Era singură în magazin, ea gestiona toate produsele din magazin. N-a știut cum să justifice, iar în final și-a dat demisia și a plecat. Noi am repetat inventarul după încă o săptămână, minusul a crescut cu vreo încă 1.300 de lei în loc să scadă și apoi și-a depus demisia. I-am și cerut demisia. Am vrut să recuperăm, ea nu a fost de acord și atunci am făcut o plângere penală la Poliție. Cred că depus și ea declarație de mai multe ori, nu și-a recunoscut vina, iar într-un final polițistul mi-a spus că a acceptat să-și acopere minusul. Am înțeles că a fost în Italia, unde a făcut rost de bani, și și-a acoperit datoria pe care a avut-o la firma noastră. Dosarul s-a închis din momentul respectiv. Prin faptul că a depus acei bani înseamnă că și-a recunoscut vina", a spus prof. dr. Alexandru Lazău.

Citește și Consulul general al României la Bari, Italia, despre Gheorghe Dincă: „Am căutat în arhivele noastre"

Profesorul a povestit ce a simțit atunci când a aflat că cea care l-a păgubit este chiar fiica lui Dincă din Caracal.

„A fost un moment deosebit de neplăcut pentru mine pentru că colegii ei din firmă practic mi-au arătat pe telefonul mobil să văd cine e Dana Bălan. E fiica criminalului. E incredibil. Am fost oripilat", a mai adăugat Lazău.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel