Un român în vârstă de doar 19 ani a fost arestat în Santa Oliva, luni dimineață, fiind acuzat că a dat peste cap circulația trenurilor de mare viteză între Madrid și Catalonia după ce a furat cablu de fibră optică. Conform unor surse din poliție citate de publicația Mediterráneo Digital, tânărul s-a opus arestării.
Polițiștii au recuperat o parte din cablul furat și nu exclud posibilitatea ca românul să facă parte dintr-o rețea organizată care se ocupa cu furtul de cabluri de fibră optică și revânzarea acestora.
Din cauza furtului comis de român, niciun tren din categoria AVE (Alta Velocidad Española), rețea de trenuri de mare viteză din Spania, nu a putut pleca către Madrid și Catalonia, fiind afectate chiar și rute către Franța.
Acest lucru a însemnat că mii de oameni s-au înghesuit pentru a prinde locuri la alte trenuri. Zeci de operatori au lucrat contra cronometru pentru a încerca să repare daunele și să restabilească un flux normal, însă, amploarea furtului din cablaj a făcut foarte dificilă repararea acestuia.
Administratorul infrastructurii publice ADIF și RENFE a raportat ce s-a întâmplat prin rețelele lor. Printre cei afectați se numără și delegatul Guvernului de la Madrid, Ester Capella , care a deplâns că „uneori nu prea folosește să te trezești devreme” însoțit de hashtag-ul „demisie” atunci când vorbește despre sabotajul care a avut loc pe drumurile din teritoriul catalan.
Oamenii legii consideră că actele de sabotaj a liniei AVE sunt legate de infracțiunea de furt și nu ar avea nicio componentă de vandalism.
-----------------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din SPANIA, puteți intra pe grupul de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următorul link:
-> https://chat.whatsapp.com/GS0fhMGHpuhLxn63v90nS4
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News