Cum au ajuns doi români la avion fără să treacă de niciun filtru. Incident bizar de securitate pe aeroportul Suceava

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Doi bărbați au ajuns la un avion de pe aeroportul din Suceava fără să-i întrebe nimeni nimic, un ciudat incident de securitate care este anchetat acum de autorități.

Două persoane au ajuns nestingherite duminică la un avion Tarom care urma să decoleze de la Suceava spre București, au stat de vorbă, s-au îmbrățișat, iar una dintre ele s-a urcat liniștită în aeronavă, în timp ce însoțitorul s-a întors agale spre aerogară, totul fără ca vreuna să treacă printr-un filtru de securitate, potrivit Obiectiv de Suceava.

Situația a fost sesizată de angajații Romanian Airport Services, companie care prestează servicii la sol pentru aeroport și care au observat la momentul în care se făcea îmbarcarea cum doi bărbați s-au îmbrățișat, și-au luat rămas bun, iar unul s-a îndreptat spre scară pentru a urca în avion, iar celălalt s-a îndreptat spre aerogară.

În acel moment au fost alertate forțele de ordine, iar cei doi bărbați au spus că au trecut prin aeroport fără să întâlnească măcar un singur angajat.

 

Ofițerul SRI era la baie, ceilalți angajați au plecat la birouri

 

Din primele informații, toți călătorii care s-au prezentat la check-in ieșiseră deja din aerogară pe pistă și atunci angajatul companiei Romanian Airport Services s-a dus la avion pentru îmbarcare, ofițerul SRI s-a dus la baie, iar angajata aeroportului s-a dus la birou.

Practic, cei doi au intrat în aerogară chiar în momentul în care acolo nu se mai afla nimeni și au ajuns nestingheriți până pe pistă fără să treacă prin filtrul de securitate.

„În prezent se desfășoară un control din partea AACR tocmai pentru a stabili, în baza declarațiilor și a imaginilor cctv, dacă a fost omisă vreuna sau mai multe din măsurile de control de securitate pentru pasagerii zborului intern Suceava – București. După încheierea controlului se va putea avea o imagine clară asupra celor petrecute și a cauzelor care au determinat evenimentul”, a declarat directorul adjunct al aeroportului sucevean, Marius Grosu.

Cazul este anchetat acum atât de Direcția de Securitate din cadrul Autorității Aeronautice Civile din România, cât și de către SRI.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel