Gabriela Matei este o româncă plecată în Germania în anul 2007, împreună cu soțul ei. Acolo s-a reorientat profesional, a practicat mai multe meserii, până când și-a deschis propriul cabinet de Podologie. Pentru a deveni specialistă în această meserie, a mai făcut trei ani de cursuri intensive, dar vrea să meargă mai departe, în carieră, chiar dacă asta ar însemna să învețe și să muncească în paralel. În România se întoarce din când în când, pentru a-și ajuta semenii, prin acțiuni de voluntariat, dar și pentru că-și iubește țara și vrea să-l lase pe fiul ei să o descopere, în puținul timp liber pe care-l are. Gabriela a înființat și o asociație caritabilă, pe lângă afacerea pe care o conduce în Germania, pentru a putea ajuta cât mai mulți români, după ce a făcut primele activități ca voluntar.
Când ați plecat în Germania și ce așteptări ați avut, la început?
Am plecat în 2007 și nu am avut prea mari așteptări. Îmi doream ceva nou.
A fost ușor sau greu să vă adaptați noilor condiții?
Sincer, nu a fost greu. Am reușit să învăț germana destul de repede. La început am vorbit în limba engleză, dar nu mă puteam descurca peste tot. Nu am reușit să merg la cursuri, din cauza programului de lucru, dar, dacă îți dai interesul, poți învăța și singur. În rest, stilul de viață este un pic diferit, mult mai organizat, cu reguli mai stricte care sunt și respectate.
Cum ați ajuns la ideea de a vă reorienta profesional și cum ați ales domeniul de activitate în care lucrați acum?
În 2010 aveam deja, împreună cu soțul meu, propria firmă de transport. Am fost subcontractor la un serviciu de curierat. Eu am fost șofer, din 2009, de când am luat permisul, până în 2012, când am renunțat la firmă. Am încercat să deschidem o pizzerie în franciză, dar am realizat, în timp, că nu este ce îmi doresc. Gastronomia nu îți lasă timp pentru familie. După ce am încercat și alte joburi, am ajuns la concluzia că fără un „ausbildung" (școală) este greu sa îți găsești ceva stabil și bine plătit. Într-o seară, soțul meu mi-a prezentat meseria de podolog. Reacția mea a fost: Nu mă văd în stare să fac așa ceva, niciodată! Totuși, am vizitat școala la care se făceau cursurile pentru a deveni podolog, am căutat informații și, în cele din urmă, m-am înscris. Dezavantajul era că trebuia să merg 80 de kilometri până la școală, timp de trei ani, vineri și sâmbătă. Școala de Podologie, în Germania, se face în doi sau trei ani, sunt 3.000 de ore în total, dintre care 2.000 de teorie și practică în școală, iar alte 1.000 de ore de practică se fac astfel: 700 într-un cabinet de Podologie și 300 în cdrul unui spital sau la cabinete de ortopedie și diabetologie. Este o școală complexă, unde se învață foarte mult, inclusiv noțiuni de medicină generală, psihologie, dar și muncă de birou.
Cum v-a venit ideea să creați o asociație și care este scopul acesteia?
Rumanischer Verein Diaspora a fost creată împreuna cu câțiva prieteni, din dorința de a arăta că suntem dispuși să ne integrăm, din dorința de a promova partea frumoasă a României și din dorința de a avea activități de familie.
Ce activități faceți pentru românii din România și din Germania, prin intermediul acestei asociații?
Am avut un târg pentru mămici, avem un mic dejun la o grădiniță pentru mamici și pitici, un workshop pentru gătit, cu copiii, degustare de vinuri românești, activități de 1 Decembrie și multe altele.
Ce satisfacții v-a adus munca în Germania și voluntariatul în cadrul asociației?
Sadisfacții... bună întrebare! Voluntariat sau campanii de donație am încercat să fac mereu și nu pot să descriu acest sentiment în cuvinte. De Crăciun am activ un grup de Facebook, unde găsesc "moși" și copii care nu au posibilitatea să primească un cadou. Campania noastră, „Scrisoare pentru Moș", a reușit să aducă ceva bucurii (https://www.facebook.com/groups/153172415291934/?ref=share ). În viitor sper ca și prin asociație să facem cât mai multe fapte caritabile.
Vă simțiți împlinită acum, după tot ce ați făcut?
Din punct de vedere profesional nu mă simt împlinită, simt că mai am multe de învățat, iar anul acesta am început și o școala de Cosmetică. Am făcut, în paralel cu școala de Podologie, și o școală de Nutriție, pentru a deveni nutriționist. Pe mine mă ajută, pentru că lucrez cu diabetici și oricine este bucuros de sfaturi.
Ce sfaturi le puteți da românilor stabiliți deja în Germania și celor care ar vrea să plece acum la muncă în Germania?
În primul rând, să învețe limba germană, la nivel de Conversație. Îi ajută foarte mult să primească un job mai bine plătit și să nu aibă probleme cu legea. La fel, să învețe legislația germană. Este bine să știe ce drepturi au, dar mai ales ce obligații, pentru că mulți au probleme tocmai din cauza asta. Pentru cine vrea să plece, sa aibă grijă unde merg, la cine merg, să își caute o personă de contact în zonă și să aibă ceva bani la ei. Luna trecută am ajutat pe cineva care a fost lăsat, practic, în stradă, fără bani, fără nimic. Firmele, din păcate, profită de faptul că românii nu conosc limba. În plus, să nu se vândă ieftin, să nu accepte joburi plătite sub minimul de economie și nici locuri de muncă unde se lucrează fără a avea o zi liberă.
Cum credeți că se va adapta copilul dumneavoastră la sistemul de educație din Germania? Considerați că e mai bun decât cel din România?
Copilul mea are doi ani și șase luni. Am rămas gravidă în timpul cursurilor și m-a însoțit la școală, din primele luni de viață, apoi la conferite și târguri. Merge la creșă de la un an, pentru că atunci am deschis cabinetul meu. Sincer, nu știu dacă este mai bun sistemul. Eu plătesc grădinița 400 de euro pe lună, dar este necesară. Sunt multe de spus și de comparat. Totuși, eu cred că evoluția copilului depinde de familie, de educația de acasă, de respectul învățat în familie și de valorile primite.
Copilul preferă Germania sau România?
Copilul este fericit în ambele țări. A fost în România de zece ori. Părinții mei locuiesc la casă, iar pentru el este o aventură să-și petreacă ziua acolo, cu ei, cu toate că și noi, în Germania, avem pisici, găini, pui și iepurași. Vreau să-și cunoască și jumătatea românească din el.
V-ați gândit să vă întoarceți în România? În ce condiții ați face asta?
Da, este marea mea dorință. Din păcate, nu este ușor. Eu iubesc România. Din acest motiv încerc să vin cât mai des, tot din acest motiv am ales să fac acest voluntariat, în căminele de bătrâni din România și să motivez și alte persoane să-mi urmeze exemplul. Nu am condiții pentru a mă întoarce acasă, noi am avut motive personale când am luat decizia de a pleca.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
