Cum gestionează spitalele europene al doilea val al pandemiei. Mărturiile unor medici români din străinătate

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
covid_medici_echipamente
covid_medici_echipamente

„Orice pacient care are nevoie de îngrijiri la terapie intensivă primeşte un loc, indiferent de boală”. Asta spun medicii români care lucrează în Europa.

Potrivit acestora, indiferent de suferinţă, oamenii sunt trataţi în aceleaşi spitale ca şi până acum.

Nu există unităţi COVID şi non-COVID şi fiecare îşi adaptează numărul de paturi în funcţie de nevoi. Mai mult, transferul pacienţilor de la ATI se face de cele mai multe ori local, între spitale apropiate, fără să se aştepte vreo decizie de la centru.

Spitalele din ţările vest-europene îşi gestionează singure resursele în funcţie de câţi bolnavi le trec pragul, indiferent dacă sunt infectaţi sau nu. Spre deosebire de ce se întâmplă în România, la ei nu exista spitale exclusiv COVID.

„Jumătate din urgenţă este împărţită pentru pacienţii COVID şi jumătate pentru pacienţii cu alte patologii. În principiu, bineînţeles că se poate ajusta numărul paturilor, se poate destina mai mult pacienţilor COVID, dacă spitalul are nevoie de mai multe paturi, se pot destina mai multe paturi, cum ar fi 70% din urgenţă pentru COVID şi 30% pentru alte patologii”, susține Radu Ionel Bățălărean, medic urgenţă la Spitalul Tajo Aranjuez, Spania, potrivit Știrile PRO TV.

Cert este că nici în momentele critice din primul val, spitalul nu s-a închis pentru ceilalţi bolnavi. Şi paturile de la reanimare sunt într-o dinamică permanentă.

 

Medic român, Franța: „Spitalul s-a reorganizat, se reorganizează în fiecare săptămână”

 

„Pacientului care necesită patul la terapie intensivă, indiferent că era cu patologie cu infecţie COVID sau cu alta patologie, i se destina un pat liber”, adaugă Radu Ionel Bățălărean.

La fel se întâmplă şi la Strasbourg în Franţa, unde lucrează medicul Emil Tanca.

„Fiecare regiune are o agenţie, se numeşte Agenţie Regională de Sănătate, care organizează mai multe judeţe, La noi aici nu s-a organizat un spital COVID ca în România, ci în cadrul spitalului s-au organizat în secţii, deci în polul de cardiologie s-a organizat o secţie COVID, în polul de pneumologie s-a organizat o secţie COVID, pntru că trebuie să se menţină şi activitatea cealaltă”, a precizat Emil Tanca, spitalul din Strasbourg, Franţa.

Situaţia locurilor este revizuita periodic.

„Spitalul s-a reorganizat, se reorganizează în fiecare săptămână în funcţie de necesităţi”, a adăugat Tanca.

 

Medic român, Germania: „Fiecare spital se organizează în funcţie de nevoi”

 

Nicio autoritate centrală nu se implica direct în gestionarea situaţiilor locale şi cu atât mai puţin nicio autoritate ne-medicală nu are vreun amestec în actul medical. Iar modelul funcţionează exact la fel în Germania.

„Practic, fiecare spital se organizează în funcţie de nevoi, adică în funcţie de numărul de pacienţi pe care-i are cu coronavirus. Conducerea spitalelor este în legătură cu autorităţile locale şi în funcţie de situaţia din fiecare zonă se iau şi măsurile care sunt necesare”, a spus Sorin Fișteag, coordonator urgențe la Spitalul Bethanien Moers Germania.

Terapia intensivă rămâne la dispoziţia tuturor fără a se bloca locuri pentru o boală sau alta.

„E foarte greu în general să ţii paturi pe terapie intensivă rezervate pentru ca pacienţii care au nevoie de patul respectiv îl primesc indiferent dacă au coronavirus sau nu”, a adăugat Fișteag.

Iar dacă un pacient nu mai are loc atunci conducerea spitalului respectiv, face tot posibilul să îi găsească unul într-un alt spital.

 

Medic român, Belgia: „Nu eliminăm dreptul la serviciile sanitare pentru ceilalţi pacienţi”

 

Nici în Belgia nu este restricţionat accesul celorlalţi pacienţi în spitale.

„Conducerea fiecărui spital decide şi se organizează şi sunt reguli care se impun de la săptămână la săptămână. Nu eliminăm dreptul la serviciile sanitare pentru ceilalţi pacienţi, atâta timp cât sunt locuri în spital”, spune Georgiana Dunca, Spitalul de recuperare post-COVID Scheutbos, Belgia.

 

„Există patru tipuri de secţii” în Marea Britanie

 

Iar în Marea Britanie, unităţile sanitare funcţionează descentralizat în centre zonale.

„Există patru tipuri de secţii: exista secţii verzi, secţii pe care sunt internaţi pacienţi care au un test negativ în ultimele 48 de ore. Există secţii galbene, aceste secţii sunt în mod deosebit pentru intervenţii de urgenţă, sunt pacienţi care nu s-au autoizolat în ultimele 14 zile, dar li se face un test în momentul când sunt internaţi”, a declarat Ioana Cociașu, spitalul St. George, Londra.

Iar pacienţii suspecţi de COVID care n-au stat nici în izolare şi nu au fost nici testaţi înainte de a ajunge la spital ajung în secţii portocalii, în timp ce bolnavii confirmaţi merg direct pe secţiile albastre exclusiv pentru COVID.

Cu toate aceste proceduri clare şi deşi au sisteme moderne de sănătate, până şi ţările din vest sunt copleşite de acest al doilea val al pandemiei.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel