Cum nasc femeile bolnave de COVID. Bebeluşii sunt luaţi de lângă mamă şi izolaţi imediat

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

După naștere, mamele care au fost depistate pozitiv nu au voie să-și țină în brațe copilul și nici să-l alăpteze. "Este destul de stresant și faptul că nu pot să își vadă copilul după ce au născut, ci abia când sunt negative la test", declară Răzvan Socolov, medic primar obstetrică-ginecologie și șeful Secției de Obstetrică de la Maternitatea "Elena Doamna".

 

Pe lângă frica de a nu transmite virusul la copil, femeile se tem că dacă boala se agravează, atunci nu vor mai putea avea grijă de nou-născut.  De la începutul pandemiei, la Maternitatea "Elena Doamna", care a fost unitate medicală desemnată să preia pacientele depistate pozitiv la infecția cu SĂRS-CoV-2, au fost tratate aproximativ 100 de paciente. Dintre acestea, 39 de paciente au fost gravide care au născut, fiind 33 de operații de cezariană și doar șase nașteri naturale, explică sursa citată.

Pe lângă aceste cazuri, maternitatea și-a continuat activitatea medicală obișnuită, având aproximativ 2.000 de internări și 750 de nașteri, aici fiind incluse și cele ale pacientelor COVID, relatează Ziarul de Iași.

 

Virusul nu se transmite prin placentă

 

Una dintre fricile cele mai mari ale femeilor care au ajuns în această perioadă pentru a naște la Maternitatea "Elena Doamna" a fost să nu transmită virusul la copil, o altă teamă fiind să nu li se agraveze boala, pentru că astfel nu ar mai putea să aibă grijă de bebelușul lor. Astfel, sarcinile și nașterile din timpul pandemiei de coronavirus au reprezentat o grea încercare pentru viitoarele mămici.

"Încercam să le explicăm că virusul nu se transmite prin placentă și ceea ce putem să facem e să izolăm copilul imediat ce se naște, iar până acum nu am avut niciun nou-născut pozitiv. Este destul de stresant și faptul că nu pot să își vadă copilul după ce au născut, ci abia când sunt negative la test", a precizat medicul ieșean. În același timp, în cele aproape opt luni de pandemie, personalul medical s-a adaptat la noile condiții de lucru, existând o frică mare de a nu se contamina.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel