Cum reușesc românii să își facă testul Covid-19 gratuit, pentru a pleca în vacanță în străinătate

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
test_covid19
test_covid19

Tot mai multe țări le cer turiștilor români un test Covid-19, realizat în 72 de ore, pentru a putea să își petreacă vacanța pe teritoriul lor. Doar că un asemenea test costă aproximativ 100 de euro, la un laborator privat de analize, iar la stat trebuie să te prezinți cu simptome serioase, pentru a fi testat gratuit.

Ei bine, de exemplu, mulți vrânceni care vor să-şi petreacă vacanţele în străinătate şi au nevoie de testul Covid-19 merg la spitalele de stat și spun că şi-au pierdut gustul şi mirosul, simptome pe care medicii nu le pot verifica efectiv, scrie Adevărul.

În acest context, activitatea Secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului de Urgenţă „Sf. Pantelimon“, din Focşani, se desfăşoară la foc continuu, medicii de aici fiind suprasolicitaţi.

Directorul interimar al Spitalului din Focşani susţine că foarte mulţi cetăţeni care vin la Urgenţe invocă simptome Covid-19, iar analizele – care ies negative – le servesc drept paşaport de liberă trecere în ţările care au impus efectuarea obligatorie a testului.

„Pe lângă persoanele care vin cu simptomatologie, există o categorie de oameni care acuză că şi-au pierdut gustul şi mirosul, simptome pe care nu avem cum să le verificăm, şi în felul acesta ei îşi fac testul gratis. Dacă testul este negativ, aceştia nu stau în izolare decât perioada între efectuarea testului şi rezultat, adică foarte puţin. Cele mai multe cazuri sunt reale, dar sunt şi situaţii din acestea, pe care nu ai cum să le verifici, care grevează activitatea medicilor. La sfârşitul săptămânii trecute, am avut şi peste 50 de pacienţi la consultaţie într-o singură zi, ceea ce este foarte mult“, ne-a declarat Elena Codruţa Neagu, managerul Spitalului din Focşani.

 

Numărul cadrelor medicale, redus, iar cel al pacienților în creștere

 

Problema este că numărul cadrelor medicale este și așa redus, iar cel al pacienților în creștere.

„La Infecţioase, avem doar patru medici, din care unul se află momentan în concediu. De când sunt manager, de mai bine de două luni, am făcut zeci de solicitări către Ministerul Sănătăţii, Direcţia de Sănătate Publică, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pentru rezolvarea acestei situaţii presante. Probleme avem la Cardiologie, Psihiatrie, Interne. Am trimis solicitare către Iaşi, unde sunt doi medici rezidenţi încadraţi la noi, dar nu vor să ni-i dea. Medicii care vor să vină pun condiţii să le oferim locuinţă“, a mai spus managerul, pentru sursa citată.

Iar acest lucru se întâmplă în condiţiile în care Vrancea nu are decât un singur aparat de testare Real Time PCR pentru diagnosticarea COVID-19, achiziţionat la începutul pandemiei de către Ministerul Sănătăţii, care efectuează, în medie, o sută de teste pe zi.

Cel de-al doilea aparat, cumpărat în luna mai de către Consiliul Judeţean Vrancea, nu a fost nici până astăzi pus în funcţiune, din motive birocratice.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel