EXCLUSIV  Cum sunt primii ani în SUA. Teodor Stan: Primii cinci ani sunt extrem de dificili. Te pot duce la succes sau te pot marginaliza

Monika Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto: Freepick @standret
Foto: Freepick @standret

Sunt mii de români care trăiesc visul american. Mulți s-au făcut remarcați în cele mai importante domenii de activitate, de la medicină, cercetare și nu numai. Ce trebuie să știe cei care vor să ajungă în SUA ne-a explicat Teodor Stan.

Românii fac performanță pretutindeni în lume. Poate că ținta multora dintre români este SUA, "țara tuturor posibilităților", acolo unde se poate trăi visul american. Dar, cât de dificil este să ajungi în top, să fii lider într-o țară străină, a explicat Teodor Stan, în exclusivitate pentru Știri Diaspora

Profesioniștii româno-americani, reuniți sub egida Formului de Cercetare a Imigrației

Organizarea celei de-a cincea Conferințe a Profesioniștilor Româno-Americani sub egida Forumului de Cercetare a Imigrației (IRF) în inima Washington DC, a fost un bun prilej pentru a disemina noutățile din cele mai importante domenii de activitate. Teodor Stan, președinte și fondator al Immigration Research Forum și președinte al FORA, stabilit în SUA, la Washington D.C., a explicat pentru Știri Diaspora care este, de fapt, domeniul de expertiză al acestui forum. 

”Suntem la cea de a V-a ediție, am început în anul 2019. Sunt fondatorul acestui Forum de Cercetare al Migrației, iar domeniul nostru de activitate constă în cercetarea la interfața dintre migrația transatlantică, educație și acțiune civică. Am dedicat-o unei mai bune promovări a factorilor care promovează migrarea cu succes și mobilitatea ascendentă migrației.

Unul dintre aspectele importante ale acestei integrări este prezența unui mentor care să te integreze în societatea gazdă. Noi considerăm că este nevoie de acești profesioniști bine stabiliți, cu succes și cu un nume în a deveni mentori pentru a putea încuraja noile talente în procesul lor de integrare sau în decizia de întoarcere în țară.

Am căutat să facem un grup de lucru din fiecare domeniu și scopul conferinței noastre anuale este de a reuni specialiști în diaspora americană din diferite domenii de cercetare, ca profesioniști și de a le evidenția eforturile remarcabile a acestor oameni ai diasporei. Evenimentul a fost creat pentru a arăta identitatea și afinitatea comună ca români americani iar vorbitorii sunt selectați din recomandările celor cinci consilii disciplinare”, a explicat Teodor Stan, președinte și fondator al Immigration Research Forum și președinte al FORA.

"Afirmarea nu este dificilă, însă este nevoie de ceva complementar"

”În 2019 am stabilit aceste cinci consilii care sunt în arte și cultură, medicină și sănătate publică, consiliere juridică dezvoltare a politicilor publice și științe exacte și IT și cel al angajări civice și comunitare și al antreprenoriatului social. Este o instrumentare a identității culturale în domeniul carierei și al interesului personal al fiecăruia.

Este o ocazie de a prezenta proiecte de excelență din diferite state, proiecte care pot fi replicate cu succes și în alte state. Afirmarea nu este dificilă însă este nevoie de ceva complementar. Aceste focus grupuri de identificare a resurselor și a capacităților, a modelelor de bune practici și al programelor inovatoare și de a selecta lideri remarcabili din Diasporă care să fie asumați și celebrați.

Este nevoie de o platformă de realizare al succesului fiecăruia pentru că fiecare persoană identificată poate fi de succes însă este mai puțin cunoscută în comunitatea de reședință sau comunitatea mai largă de practică. De aceea este nevoie de o astfel de platformă”, a mai spus Teodor Stan.

Cum sunt primii ani în SUA

Pentru orice persoană care ajunge într-o țară străină, primii ani pot fi dificili. Cu atât mai greu este în țara tuturor posibilităților. De aceea este nevoie de mentori care să le ofere celor ce ajung în SUA ghidare.

Foto: Freepik @wirestock

”Este vorba despre inteligența și talentul fiecăruia, însă primii cinci ani în Statele Unite sunt extrem de dificili și ori te pot duce la succes ori te pot marginaliza.

În acești primi ani este nevoie de un mentor care să te încurajeze, care să te ghideze, care să își explice valorile și percepțiile din jurul tău, care să îți explice ce înseamnă o societate multiculturală în care și acțiunile pot fi interpretate în mod diferit.

Astfel avem nevoie de oameni cu o astfel de experiență pentru a-i ghida pe cei care sunt la prima sau a doua generație și încearcă să își ghideze cariera în domeniul respectiv”, a mai explicat Teodor Stan, președinte și fondator al Immigration Research Forum și președinte al FORA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel