Cursul de Limbă, cultură și civilizație românească se desfășoară și în Franța începând de astăzi

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Franța devine, începând din acest an, a șaptea țară din Europa în care va fi predat cursul opțional de Limbă, cultură şi civilizaţie românească (LCCR), urmare a demersurilor întreprinse de către Institutul Limbii Române (ILR) și Ambasada României în Franța, anunță Ministerul Educației.

„Sunt bucuros că acest demers prinde viață! Avem o relație excelentă cu Thierry Meignen, primarul orașului Blanc-Mesnil, de lângă Paris, unde trăiesc aproximativ 2.000 de români. A primit cu multă deschidere propunerea ambasadei, care a fost imediat sprijinită de către Institutul Limbii Române și Ministerul Educației și Cercetării din România. Directorul general al ILR, doamna Daiana-Theodora Cuibus, a fost, de altfel, la Paris și au fost selectați și profesorii care vor susține cursurile. Astfel că, din această toamnă, în trei școli din Blanc-Mesnil încep cursuri de Limbă, cultură și civilizație românească pentru elevi români și nu numai. Este un prim pas, sunt primele cursuri de acest tip în Franța și sunt convins că vor urma și altele”, a declarat ambasadorul României în Franța, Excelența Sa domnul Luca Niculescu.

„Sunt încântată să vorbesc despre această premieră educațională, și anume: din toamnă, în trei școli franceze, copiii români, dar nu doar aceștia, se vor bucura de posibilitatea de a studia cursul de Limbă, cultură şi civilizaţie românească. Doresc să o felicit pe doamna Daiana-Theodora Cuibus, director general al Institutului Limbii Române, care a coordonat cu profesionalism și dăruire această importantă realizare. Am încredere și sunt convinsă că, în timp, Ministerul Educației și Cercetării, prin Institutul Limibii Române, va extinde acest program și va promova, astfel, cunoașterea limbii și culturii naționale”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie.

 

Nouă grupe de elevi

 

Cele trei școli vor găzdui, pentru început, nouă grupe de elevi, cursul fiind deschis tuturor celor interesaţi, nu doar elevilor de origine română. Numărul estimat de cursanți este de 150.

Protocolul pentru desfăşurarea acestui curs în orașul Le Blanc-Mesnil a fost semnat în luna iulie. La finalul săptămânii trecute, Institutul Limbii Române a încheiat procedura de selecție a personalului didactic care va susține acest curs.

Franţa se alătură, astfel, celorlalte șase ţări în care se derulează programul LCCR (Italia, Spania, Belgia, Portugalia, Irlanda, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord), însumând 128 de colaboratori, 446 de unități școlare, 849 de grupe de elevi și aproximativ 13.200 de cursanți.

Cursul opţional este predat de cadre calificate, selectate prin concurs din rândul comunităţii româneşti, într-un format de două ore pe săptămână, în regim gratuit. Pe lângă orele de curs, profesorii şi elevii sunt implicaţi în activităţi culturale, de promovare a culturii şi civilizaţiei româneşti în mediile educaţionale şi în comunităţile de care aparţin.

În Belgia, limba română a fost preluată și în programa școlară, prin cursurile de multiculturalism, susținute tot de colaboratorii Institului Limbii Române.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel