Curtea Constituțională a României a încălcat constituția.
Curtea de Apel București a decis definitiv că pârâta Curtea Constituțională este vinovată de restricționarea accesului la informații de interes public, drept prevăzut în articolul 31 din Constituție și conform acesteia CCR a încălcat Constituția.
Motivul lipsei de transparență ar putea fi acoperirea chiar a unor posibile fapte penale comise în cadrul CCR, scrie ziare.com
În dosarul în care este vizată fosta soție a lui Liviu Dragnea, Bombonica Prodana, CCR și-a depășit atribuțiile și a impus legiuitorului stabilirea unui prag la abuzul în serviciu.
Procurorul Cosmin Grancea a cerut CCR să corecteze o eroare din cuprinsul deciziei, susținând că, așa cum a fost ea publicată în Monitorul Oficial și pe site-ul CCR, afimațiile sale în cadrul dezbaterilor din acest dosar au fost greșit redate.
Jurnalista Ioana Ene Dogioiu a solicitat CCR să-i precizeze ce anume solicită, concret, procurorul. CCR a refuzat să răspundă întrebărilor.
Tribunalul Municipiului București a decis că CCR trebuie să se spună Legii 544 privind informațiile de interes public, dar CCR a contestat decizia. Acum, Curtea de Apel București a menținut hotărârea Tribunalului Municipiului București.
CCR are la dispoziție exact 30 zile să remită jurnalistei copia înregistrării ședinței.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News