Publicitate
Cu un raport de şase voturi la trei, cele ale celor şase judecători conservatori împotriva celor trei progresişti, Curtea consideră că fostul "preşedinte nu beneficiază de imunitate pentru actele sale neoficiale", însă "are dreptul la cel puţin o prezumţie de imunitate pentru actele sale oficiale".
Donald Trump, care se află în campanie pentru a reveni la Casa Albă, a salutat imediat o "mare victorie" pentru democraţie. El ar putea evita astfel chemarea în faţa instanţei înaintea alegerilor prezidenţiale din 5 noiembrie, întrucât hotărârea Curţii Supreme ar putea să întârzie procesul în care fostul preşedinte republican este acuzat că ar fi încercat să inverseze rezultatul alegerilor pe care le-a pierdut în anul 2000 în faţa democratului Joe Biden.
Această decizie a Curţii Supreme, care respinge o hotărâre emisă în februarie de o curte de apel care a apreciat că Trump nu beneficiază de imunitate în acest dosar, poate avea implicaţii şi asupra altor dosare în care el este acuzat, respectiv cel deschis în Georgia pentru o presupusă încercare de invalidare a rezultatului votului în acest stat şi cel deschis în Florida în care este acuzat că, după ce şi-a încheiat mandatul de preşedinte, a păstrat ilegal în reşedinţa sa de la Mar-a-Lago documente clasificate.
Pe 6 ianuarie 2021, aproximativ 10.000 de persoane, majoritatea susţinători ai preşedintelui republican atunci încă în funcţie, Donald Trump, au pornit într-un marş către Capitoliu şi circa 800 dintre ei au pătruns în clădire în timp ce congresmenii certificau victoria democratului Joe Biden în alegerile prezidenţiale pierdute de Trump.
În incidentele ce au urmat au murit 5 persoane şi aproape 140 de poliţişti au fost răniţi. Peste 1.000 de persoane au fost ulterior arestate în aproape toate cele 50 de state ale SUA pentru participarea la asaltul asupra Capitoliului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News