Cutremur de 6,6 grade pe scara Richter, urmat de SUTE de replici

Andreea Cosma |
Data publicării:

Sute de replici s-au produs după seismul cu magnitudinea 6,6 care a zguduit marţi centrul Filipinelor, a declarat miercuri Renato Solidum, directorul Institutului filipinez pentru Vulcanologie şi Seismologie, avertizând locuitorii să stea departe de casele şi clădirile avariate care s-ar putea prăbuşi, relatează dpa.

O persoană a murit şi 48 au fost rănite în cutremurul produs marţi, cu epicentrul în oraşul Cataingan din provincia Masbate, la circa 430 de kilometri sud de Manila.

De atunci, Institutul pentru Vulcanologie şi Seismologie (Phivolcs) a înregistrat peste 280 de replici, cele mai puternice având magnitudinea 5,2, a declarat Renato Solidum.

"Replicile puternice pot provoca alte daune, iar structurile avariate se pot prăbuşi", a declarat Solidum pentru postul de radio DZMM din Manila.

"De aceea, recomandăm ca locuinţele şi clădirile să fie evacuate şi inspectate de ingineri pentru a se stabili dacă aceste structuri pot fi utilizate în continuare", a adăugat el.

Oraşul Cataingan a fost cel mai afectat de cutremur, care a provocat fisuri adânci în drumuri, case, piaţa publică, un debarcader, un amfiteatru public în care sunt trataţi pacienţi cu COVID-19 asimptomatici, un spital şi o biserică, au declarat oficiali filipinezi. În cazul unor clădiri, geamurile au fost spulberate, pereţii de beton s-au prăbuşit, iar acoperişurile au căzut, au mai spus ei.

Filipinele sunt situate pe "Cercul de Foc" al Pacificului, unde coliziunea plăcilor tectonice provoacă frecvent cutremure de pământ şi o activitate vulcanică semnificativă. 90% dintre seismele la nivel global se produc în acest loc. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel