Actualizare: Bilanţul victimelor în urma puternicului seism din Maroc a crescut la 632 de morţi
Cel puţin 632 de persoane şi-au pierdut viaţa într-un puternic seism care a lovit Marocul în noaptea de vineri spre sâmbătă, provocând pagube enorme şi semănând panică la Marrakech, celebră destinaţie turistică, şi în mai multe alte oraşe, potrivit unui nou bilanţ oficial, citat de AFP.
Centrul naţional pentru cercetare ştiinţifică şi tehnică (CNRST), cu sediul la Rabat, a indicat că seismul a fost de magnitudinea de 7 grade pe scara Richter, iar epicentrul său a fost localizat în provincia Al-Haouz, la sud-vest de oraşul Marrakech, destinaţie foarte populară printre turiştii străini.
Seismul a provocat moartea a 632 de persoane, potrivit Ministerului de Interne. Un bilanţ precedent consemna 296 de morţi.
Potrivit aceleiaşi surse, 329 de persoane au fost rănite, dintre care 51 se află în stare gravă.
Conform media marocane, acesta este unul dintre cele puternice seisme care au lovit regatul până acum.
Potrivit imaginilor difuzate de media şi de reţelele de socializare, precum şi martorilor, seismul a provocat importante daune în mai multe oraşe ale ţării.
Unele imagini arată o parte a unui minaret care s-a prăbuşit în celebra piaţă Jemaa el-Fna, în centrul Marrakechului, făcând doi răniţi.
Sute de persoane se îndreptau spre această piaţă emblematică a oraşului pentru a petrece acolo noaptea de teama replicilor. Unele aveau asupra lor cuverturi pentru a le aşterne pe jos, altele dormeau direct pe pământ, a relatat o corespondentă AFP.
În afară de Marrakech, cutremurul a fost resimţit la Rabat, Casablanca, Agadir şi Essaouira, semănând panică în rândul populaţiei. Numeroase persoane au ieşit pe străzi în aceste oraşe, temându-se de prăbuşirea locuinţelor lor, potrivit imaginilor difuzate pe reţelele de socializare.
Centrul regional de transfuzie sanguină din Marrakech a lansat un apel către locuitori să se prezinte sâmbătă în sediile sale pentru a dona sânge răniţilor.
Premierul indian Narendra Modi, gazda summitului G20 reunit în acest weekend la New Delhi, a adresat condoleanţele sale rudelor victimelor puternicului cutremur, declarându-se într-un mesaj pe X (fostul Twitter) "extrem de afectat de pierderile de vieţi".
Cancelarul german Olaf Scholz a adresat şi el un mesaj de condoleanţe după acest cutremur "devastator", evocând "ştiri teribile venind din Maroc".
La 24 februarie 2004, un seism cu magnitudinea de 6,3 grade pe scara Richter, zguduise provincia Al Hoceina, situată la 400 km nord-est de Rabat, făcând 628 de morţi şi provocând importante daune materiale.
La 29 februarie 1960, un cutremur a distrus localitatea Agadir, situat pe coasta vestică a ţării, făcând peste 12.000 de morţi, adică o treime din populaţia oraşului.
Cutremur puternic în Maroc
"Conform unui bilanţ provizoriu, acest cutremur a dus la moartea a 296 de persoane în provinciile şi comunele al-Haouz, Marrakech, Ouarzazate, Azilal, Chichaoua şi Taroudant", a indicat ministerul într-un comunicat de presă.
Potrivit aceleiaşi surse, 153 de persoane au fost rănite şi internate în spital.
Cutremurul a fost înregistrat la scurt timp după ora locală 23.00, mai exact la 22.11 GMT, la sud-vest de oraşul turistic Marrakech, la 320 de kilometri la sud de capitala Rabat.
Adâncimea cutremurului cu magnitudinea 6,8 pe scara Richter a fost estimată la 18,5 kilometri, potrivit Institutului American de Geofizică (USGS).
Centrul Naţional de Cercetare Ştiinţifică şi Tehnică (CNRST), cu sediul la Rabat, a indicat, la rândul său, că seismul a avut o magnitudine de 7 grade pe scara Richter şi că epicentrul său a fost situat în provincia Al-Haouz.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News