Dacia depășește Fiat, Citroen, Opel şi Seat pe piaţa din Europa

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

Înmatriculările de autoturisme în Europa au crescut în luna septembrie, a doua lună de creştere consecutivă după 13 luni de declin, iar piaţa din România a înregistrat un avans de peste patru ori mai mare decât media europeană, arată datele publicate marţi de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), transmite Reuters.

Potrivit ACEA, 1,049 milioane de autoturisme au fost înmatriculate în luna septembrie 2022 în Uniunea Europeană, Marea Britanie şi ţările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia), în creştere cu 7,9% comparativ cu luna septembrie 2021. Piaţa auto din Uniunea Europeană a înregistrat o creştere şi mai puternică, cu un avans de 9,6% în ritm anual. Toate marile pieţe auto din UE (Germania, Franţa, Spania şi Italia) au înregistrat creşteri ale înmatriculărilor, în frunte cu Germania şi Spania care au înregistrat creşteri de două cifre (14,1%, respectiv 12,7%), urmate de creşterile mai modeste din Franţa (5,5%) şi Italia (5,4%).

În România, înmatriculările de autoturisme au crescut cu 33,4% în ritm anual în luna septembrie, până la 11.927 de unităţi, acesta fiind a patra cea mai mare creştere procentuală înregistrată în Europa.

De asemenea, în primele nouă luni ale acestui an, piaţa auto din România a înregistrat un avans de 7,9%, până la 95.276 autoturisme, în timp ce în Europa, vânzările de autoturisme au scăzut cu 9,7%, până la 8,271 milioane de autoturisme, iar în UE au scăzut cu 9,9% până la 6,784 milioane de unităţi.

Vânzările liderului european Volkswagen au crescut cu 25,7% în luna septembrie

 

În rândul marilor producători generalişti, vânzările liderului european Volkswagen au crescut cu 25,7% în luna septembrie, graţie unor creşteri puternice înregistrate în cazul mărcilor Skoda (50,5%) şi Audi (40,9%). Pentru grupul Stellantis, vânzările au crescut cu doar 0,3%, în condiţiile în care creşterea vânzărilor de automobile marca Peugeot a fost contracarată de scăderea vânzărilor de automobile marca Jeep.

În ceea ce priveşte vânzările grupului Renault, acestea au scăzut cu 1,2% în luna septembrie, până la 85.132 de unităţi, într-un context în care vânzările de automobile marca Renault au scăzut cu 8,7%, însă vânzările de automobile marca Dacia au crescut cu 11,3% până la 37.009 de unităţi.

Pe primele nouă luni ale acestui an, marca Dacia a înregistrat o creştere a vânzărilor de 14,3% în ritm anual, în timp ce majoritatea mărcilor au înregistrat scăderi. Un număr de 321.461 de automobile marca Dacia au fost înmatriculate în Europa în primele nouă luni ale acestui an, devansând înmatriculările unor mărci precum Fiat, Citroen, Opel sau Seat.

Chiar dacă vânzările de automobile în Europa au crescut pentru a doua lună la rând, ele rămân cu mult sub nivelul din 2019, în condiţiile în care constructorii auto se confruntă în continuare cu o serie de probeleme precum lipsa de cipuri şi criza energetică.

Agenţia de evaluare S&P Global Mobility a estimat recent că producţia realizată de constructorii europeni de automobile ar putea scădea cu peste un milion de unităţi pe trimestru, începând de la finele acestui an şi până la finele lui 2023, din cauza costurilor mari la energie care vor afecta lanţurile de aprovizionare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel