Dacian Cioloș anunță că va candida: "Am un CV care mă califică"

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Europarlamentarul Dacian Cioloş a declarat, marţi, că va candida acolo unde este nevoie de el, dacă va fi nevoie, şi acolo unde cetăţenii cred că merită să îi dea voturile.

"Aş vrea să spun câteva cuvinte despre "partidul lui Cioloş". Văd că presa insistă să numească REPER "partidul lui Cioloş". Ştiu că filosofia în România e să avem un tătuc fără de care nimic nu mişcă, un fel de satrap care taie şi spânzură şi pe care din când în când ne bucurăm să-l executăm. Aş vreau să fiu clar: nu e filosofia mea, nu am încurajat aşa ceva vreodată şi nici nu o voi face. Nu mă interesează să dau ordine şi să o fac pe şeful şi nu am nevoie de o funcţie de partid ca să îmi asum leadership atunci când simt că am ceva de făcut. Scopul meu personal e să particip doar acolo unde pot ajuta, unde mă simt util, unde simt că pot construi, nu să parvin prin funcţii şi să mă lupt cu colegii mei pentru un post sau pentru un titlu", a scris Cioloş pe Facebook.

El a adăugat că nu şi-a dorit să fie lider de partid, ci şi-a asumat aceste poziţii împreună cu colegii săi.

Dacian Cioloș: Am lucrat decenii pentru interesul României



"Cei care sunt apropiaţi şi au lucrat cu mine în ultimii ani ştiu foarte bine că nu mi-am dorit să fiu preşedinte la USR sau la PLUS, dar am acceptat să îmi asum acele poziţii pentru că împreună cu colegii mei am considerat că la acel moment e o soluţie potrivită. Sunt astăzi ceea ce am fost întotdeauna, un om care caută alţi oameni cu idei, iniţiativă şi determinare, cu care să construiască o echipă. Am muncit alături de liderii de la REPER, USR şi PLUS şi nu am niciun regret pentru toată munca noastră. Ce regret însă, transcede cele trei partide şi pentru că toată politica din România e afectată de acest sindrom. Ne lipseşte cultura dialogului şi preferăm mereu conflictul când, de fapt, am putea să discutăm, să dezbatem şi să decidem cu uşurinţă subiecte care aparent ne despart. E în reflexul nostru din ultimele decenii şi din nefericire multă lume cultivă acest obicei de dragul spectacolului", a arătat Cioloş.

În acest context, el a precizat că nu a luat o decizie legată de o candidatură specifică.

"În ceea ce priveşte candidatura mea la alegerile de anul viitor, întrebare care revine obsesiv, repet: îmi pasă de ce se întâmplă şi se va întâmpla cu noi în România. Nu am luat însă o decizie legată de o candidatură specifică. Voi candida acolo unde e nevoie de mine, dacă va fi nevoie, şi acolo unde cetăţenii cred că merită să îmi dea voturile. Nu candidez pentru spectacol. Nu mă interesează. Am experienţă şi un CV care mă califică pentru câteva poziţii. Am lucrat decenii pentru interesul României în multe poziţii oficiale şi sunt mulţumit de multe dintre realizările mele. La nivel personal, sunt mulţumit şi echilibrat. Candidatura însă trebuie gândită pentru interesul cetăţenilor şi pentru a lucra împreună cu cei care caută soluţii, nu motive de harţă sau scuze. Din acest motiv trebuie gândită şi analizată pe îndelete. Aventurieri politici avem destui în ţară. Oameni serioşi sunt mai puţini", a transmis fostul comisar european. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel