Dacian Cioloș: Premierul prezintă ''probleme imense de integritate”

Eduard Pascu |
Data publicării:

Copreşedintele USR PLUS Dacian Cioloş consideră că un premier care demite ministrul Justiţiei pentru că nu îi avizează un proiect legislativ şi numeşte un interimar care îi avizează acelaşi proiect ''prin care oferă propriului partid 10 miliarde de euro'' prezintă ''probleme imense de integritate''.

Afirmaţiile vin în contextul în care ministrul interimar al Justiţiei, Lucian Bode, a anunţat că va aviza proiectul privind PNDL 3, transmite Agerpres.

''Un premier care demite ministrul Justiţiei pentru că nu îi avizează un proiect legislativ şi numeşte un interimar care îi avizează acelaşi proiect prin care oferă propriului partid 10 miliarde de euro prezintă probleme imense de integritate. Presupun că îşi va asuma şi destinaţia banilor şi consecinţele care vor decurge din risipirea acestora, inclusiv cele legale. Chiar şi aşa, rămânem cu problema iniţială. Nu girăm un astfel de furt, indiferent de explicaţiile pe care le-ar avea el, şi rămâne ca PNL să plătească preţul politic pentru ceea ce face premierul pe care îl are în acest moment'', a scris Cioloş joi seara pe Facebook.

Potrivit acestuia, USR PLUS cere în continuare demisia premierului Florin Cîţu.

''Mergem mai departe şi cerem în continuare demisia acestui prim-ministru care este dispus să sacrifice stabilitatea politică a României pentru bani daţi la propriul partid. Noi, USR PLUS, am primit votul cetăţenilor şi pentru că am spus în campanie că vrem o Românie fără hoţie. De asta vom face totul pentru a apăra acest principiu'', a precizat Dacian Cioloş.

Ministrul interimar al Justiţiei, Lucian Bode, a anunţat joi că va aviza proiectul Programului "Anghel Saligny".

"În ceea ce priveşte Planul Naţional de Investiţii 'Anghel Saligny', acest proiect de act normativ a fost dezbătut în primă lectură în Guvern în urmă cu trei săptămâni şi, aşa cum rezultă din primele discuţii pe care le-am avut cu specialiştii din Ministerul Justiţiei, cunoscând subiectul în coordonate mari ca membru al Guvernului, în această seară ne vom consulta cu echipa de la Ministerul Dezvoltării, cu cei care au iniţiat actul normativ şi, cu siguranţă, voi aviza acest proiect", a declarat Lucian Bode la Ministerul Justiţiei, după preluarea portofoliului. 

Sursa foto: Captură video/Arhivă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel